În timp ce măsurile luate la nivel național din cauza pandemiei  limitează activitățile sociale si produc schimbări in rutina zilnica, religiile s-au unit si depun eforturi pentru a înțelege  in mod spiritual greutatile cu care se confruntă intreaga lume, precum și schimbările sociale  conexe care au loc.  

Pe 14 decembrie, 560 de reprezentanți din 31 de religii din 80 de țări, incluzand budismul, creștinismul, hinduismul, islamul, jainismul, iudaismul și sikhismul s-au alăturat cu totii printr-o intalnire online numită „ HWPL Adunarea de Sfârșit de An ai Liderilor Religioși: Sperante Unite & Rugaciuni pentru Un 2021 Mai Bun ”pentru a exprima cuvinte de consolare intregii lumi și a reafirma angajamentul inter-religios, precum și dialogul pentru pace.

11 lideri religioși, reprezentanti ai diferitelor religii, s-au rugat pentru înțelepciune și pentru gasirea unei soluții privind aspectele multiple ale vieții afectate de actuala criză COVID-19. In mesajele video transmise de catre liderii religioși, acestia și-au manifestat sprijinul privind rolul religiei în combaterea mișcărilor anti-pace, cum ar fi discriminarea, ura și violența, care pot fi exacerbate în timpul pandemiei.

În timpul rugăciunii, marele preot hindus al Shree Geeta Ashram din Delhi, Rev. Acharya Prem Shankaranand Tirth, a spus: „Pentru colegii noștri, care fac parte din familia păcii, haideti să continuăm eforturile  pentru pacea mondiala. În timpul acestei pandemii, trebuie să  realizam care este valoarea fiecaruia dintre noi si a faptului ca toti co-existam cu natura si celelalte creatii. Cu totii trebuie sa fim uniti in societatea umana si sa traim in pace, armonie si dragoste”.

Îmi amintesc că stateam la biroul meu cand  am aflat despre prima infecție din țara mea. M-am rugat, punând multe întrebări. Mulți dintre colegii mei s-au întors la scripturi în aceste vremuri, pentru a căuta răspunsuri despre Dumnezeu  Creatorul, care este planul Său, voința Sa, precum și a intelege ce  dorește  El,  asupra caror lucruri să ne concentrăm, datorită evenimentelor care au loc in  intreaga lume ”, a declarat doamna Nandi Bester, managerul  Grupului International al Tinerilor pentru Pace din Africa de Sud.

„Astăzi poate vom reusi sa rezolvam problema COVID-19, dar va veni o altă boală sau nenorocire.  De exemplu, când vine iarna, nu o putem opri, dar ne putem imbraca și proteja. Asta putem face atunci când apare o problemă dificilă de sănătate sau diferite adversități care apar în viață. Ar trebui să ne menținem calmul și să învățăm arta toleranței ca  să putem tolera dificultățile și suferințele care se napustesc asupra noastră “, a declarat Rev. Hare Krsna Das, Preotul ISKCON, Rishikesh, India.

„În ceea ce privește întrebarea cu privire la modul în care societatea umană ar trebui să înțeleagă de ce apare suferința, cum ar fi COVID-19, am constatat că toate religiile caută un răspuns. În acest proces, cei care participă si sunt martori ai acestui eveniment, transcendând diferențe de timp, se roagă pentru siguranța tuturor, indiferent de credințele lor. Aceasta este diferența clară față de perioada anterioară pandemiei, când știrile despre conflicte erau pline de intoleranță împotriva grupurilor din medii diferite. În acest sens, s-a dovedit  ca este posibil ca omenirea care se  află în criză ,să fie unită în pace, dincolo de religia din care face parte fiecare ”, a declarat un oficial HWPL.

Organizatorul  acestei eveniment inter-religios este HWPL, un ONG afiliat la ONU ECOSOC. HWPL  a condus  si o campanie de donare națională de plasmă, cu scopul  de a dezvolta un tratament imporiva COVID-19.  Peste 3.700 de persoane din Coreea de Sud, care s-au vindecat de  COVID-19,  au donat  plasma. Aceasta campanie a avut loc pe tot parcursul acestui an.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *