Ziua de 24 martie este declarată zi de doliu național în Republica Moldova „în spiritul solidarității cu Belgia și a compasiunii pentru victimele atentatelor teroriste din Bruxelles”. Asta s-a decis astăzi în cadrul unei ședințe organizate la Președinție, ca urmare a evenimentelor tragice de la Bruxelles.

Șeful statului Nicolae Timofti a cerut să fie urgentată adoptarea în Parlament a documentelor legislative care ar trebui să sporească gradul de securitate a cetățenilor R. Moldova, inclusiv pachetul legislativ privind activitatea Serviciului de Informații și Securitate și Legea cu privire la prevenirea și combaterea terorismului.

„Terorismul este o amenințare tot mai prezentă, iar acțiunile de contracarare a acestui flagel țin de responsabilitatea tuturor actorilor naționali și internaționali. Pe plan intern, solicit conducerii Parlamentului și Guvernului, precum și celorlalte instituții ale statuluisă aplice toate deciziile, adoptate la ședințele Consiliului Suprem de Securitate și în cadrul ședințelor operative, care stabilesc acțiuni de consolidare a capacităților statului în domeniul securității și apărării”,a declarat Nicolae Timofti.

Precizăm că două explozii s-au produs pe 22 martie dimineață pe aeroportul din Bruxelles.  În aceeași zi, alte două explozii au avut loc într-un metroul din oraș. În total, 34 de persoane au murit, iar peste 200 sunt rănite.

AUTOR: Răzvan Dumitrescu, reporter MOLDOVA 9

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *