Își doresc modificarea articolului 13 din Constituție, astfel încât sintagma de „limba moldovenească” să fie înlocuită cu „limba română”. Cu pancarte și un tricolor imens de 100 de metri lungime, zeci de unioniști s-au adunat, luni, 29 iulie, în fața Parlamentului, pentru a cere deputaților să ia atitudine față de dorința poporului și să facă dreptate pentru limba română.

https://www.facebook.com/unirea.odip/videos/402865113666900/

Evenimentul are loc în contextul în care astăzi se împlinesc 25 de ani de la adoptarea Constituției. „Declarația de Independență, actul care stă la baza constituirii Republicii Moldova, stipulează clar că limba de stat este LIMBA ROMÂNĂ. Mai mult, avem hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013, care spune că vorbim limba română. De ce atunci în Legea Supremă a țării avem, până în ziua de astăzi, un articol neconstituțional? Limba moldovenească este o utopie, inventată pentru a ne diviza. Cerem dreptate pentru limba română”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.

https://www.facebook.com/unirea.odip/videos/2330234690558655/

Amintim că Legea Supremă – Constituția Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *