Prim-ministrul Maia Sandu a venit cu un demers public către membrii Consiliului Audiovizualului (CA), în debutul ședinței publice din 29 iulie a instituției, în care i-a îndemnat să demisionează. Premierul și-a argumentat solicitarea pe motiv că CA nu a efectuat acțiuni privind îmbunătățirea stării de lucruri din domeniul mass-media, scrie portalul media-azi.md.

Maia Sandu a precizat că majoritatea membrilor CA nu au contracarat fenomenele de manipulare din mass-media și nu au reacționat la informațiile cu privire la finanțările netransparente ale unor instituții media.

Membrii CA au fost surprinși de această vizită inopinată. Președintele CA, Dragoș Vicol, a încercat să explice situația, dar premierul i-a răspuns că nu e nevoie de explicații, ci de acțiuni din partea CA, care nu au fost luate la timpul oportun.

https://www.facebook.com/privesc.eu.moldova/videos/2390806030979076/

Reamintim că și Comisia parlamentară pentru mass-media a dat notă negativă activității CA, respingând, în cadrul audierilor din 3 iulie curent, raportul de activitate al Consiliului pentru anul 2018.

Totodată, unii membri ai Comisiei parlamentare au cerut demisia actualei componențe a CA, reproșându-le că ar fi contribuit la menținerea capturării statului pe domeniul mediatic. Pentru emiterea unui aviz negativ al raportului au votat șase din șapte deputați prezenți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *