Autoritățile locale din Wuhan, orașul din China de unde s-a răspândit cu repeziciune pneumonia cauzată de un nou tip de coronavirus, s-au apucat de construit un spital dedicat acestor pacienţi.
Spitalul va fi construit de la zero și va fi dotat cu tot ce trebuie. Acum construcția este în curs, cu excavatoarele care curăță terenul.
Spitalul va avea două etaje, iar la locul unde va fi ridicat deja e agitație, se aduc excavatoare, mașini, containere, macarale, în paralel cu pregătirea materialelor medicale necesare.
Spitalul va fi construit după modelul unui centru de tratament similar care a fost ridicat la Beijing în 2003 în timpul epidemiei SARS. Instituţia va avea o suprafață de 25.000 de metri pătrați cu 1.000 de paturi. Potrivit BBC, 35 de excavatoare si 10 buldozere lucreaza acum pe şantier.
Precizăm că, în tratamentul și controlul SARS sau al sindromului respirator sever acut, care s-a răspândit rapid pe continentul chinez în 2003, Beijing a construit Spitalul Xiaotangshan, un centru medical temporar din suburbia nordică a orașului.
Pe zi ce trece, se raporteaza noi şi noi cazuri de gripă cauzată de coronavirus. Deja numărul îmbolnăvirilor a trecut de 830, iar 26 de oameni au murit din cauza bolii. Mai multe metropole chineze sunt închise complet. În capitala Beijing au fost anulate petrecerile de stradă de Noul An chinezesc.