A fost demarată campania filantropică “Liturghia milosteniei”. Astfel, peste 50 de copii din familii numeroase, precum și din cadrul centrelor de plasament din Capitală au fost invitați de Biserică la o masă a bucuriei și comuniunii frățești.
La începutul întâlnirii, clericii au rostit cu acest prilej Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru” împreună cu tinerii, după care au primit fiecare în semn de binecuvântare câte o carte de rugăciuni pentru copii din partea ÎPS Mitropolit Vladimir.

SERGHEI CRUDU, președintele Sectorului Sinodal „Activitate Socială și Caritate”, a transmis tinerilor din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, mesajul de binecuvântare și îndemnul la speranță și curaj în viața și activitatea de zi cu zi, având încrederea că toate dorințele lor se vor realiza numai cu credință în ajutorul lui Dumnezeu, Care este Dătătorul și Vistierul tuturor bunătăților în această viață.

La rândul lor, tinerii au mărturisit în cadrul discuțiilor din timpul mesei, după puterea lor de înțelegere, cum simt lucrarea lui Dumnezeu în viața lor și au remarcat majoritatea din ei faptul că s-au apropiat de Dumnezeu în special în cadrul orelor de Religie petrecute în școală.
Bucuria copiilor a fost nespus de mare atunci când la eveniment și-a făcut prezența și solistul Formației „AKORD”, Igor Sârbu, care a venit cu un mesaj către tineri, dar și cu câteva piese muzicale, pe care le-a interpretat împreună cu ei: „Dragii mei, vă îndemn să fiți tari și plini de speranță în călătoria vieții și să munciți cu sârguință la realizarea scopurilor propuse, ca să ajungeți să fiți o bucurie și o mândrie atât pentru Biserică, cât și pentru țara noastră. Pe toate însă le puteți realiza numai cu credință și speranță în Dumnezeu!”, a menționat interpretul.

Prin Campania filantropică „Liturghia milosteniei!” Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate își propune promovarea unor activități sociale existente ale Bisericii şi derularea de activități și proiecte noi, care vizează asistența socială şi duhovnicească, prin implicarea tinerei generații, contribuind astfel la dezvoltarea societății în spiritul valorilor creștin-ortodoxe, prin responsabilizarea socială față de semeni și în mod deosebit față de grupurile vulnerabile ale comunității. Alte detalii, pe mitropolia.md.
REDACTOR: Diana Botnaru