Tot mai multe acțiuni de îmbogățire a fondurilor bibliotecilor din Republica Moldova au loc datorită românilor de peste Prut. De această dată 3000 de cărți în limba română au fost donate de gălățeni bibliotecilor din raionul Cahul, Republica Moldova.
Astfel, filiala Galați a Platformei Unioniste Acțiunea 2012 s-a deplasat la Cahul pentru a dota Biblioteca „Andrei Ciurunga” din oraș și Biblioteca Publică din satul Larga Nouă.
Organizatorii spun că astfel de acțiuni vin să înlocuiască fondul de carte cu carectere chirilice.
Potrivit publicației “Viața Liberă”, citată de infoprut.ro, voluntarii Acțiunii 2012 au fost întâmpinați în satul Larga Nouă de copii în straie tradiționale, dar și de autoritățile locale cu pâine și sare.
„Îmi pare bine că s-a deschis podul şi pentru Larga Nouă. Nu am avut demult o asemenea delegaţie în localitatea noastră. Avem copii în care trebuie să investim, pentru că ei sunt viitorul nostru”, a spus Ala Manolache, director la grădiniţa din sat şi mamă a doi copii care îşi fac studiile în România, unul dintre ei chiar la Galaţi, mai scrie sursa citată.
Nota Redacției: poza a fost preluată de pe viata-libera.ro
AUTOR: Răzvan Dumitrescu, reporter MODLOVA 9