Restaurantul Ibrik Kitchen din Paris a fost inclus de revista Vogue în topul celor mai bune 5 restaurante din capitala Franței. Localul a fost deschis de doi români, Ovidiu Malişevschi și Bogdan Alexandrescu, cunocuți în România grație participărtii la emisiuni-concurs culinare, titrează portalul libertatea.ro.
„Proaspăt deschis pe rue de Mulhouse din Paris, Ibrik Kitchen, se bazează pe bucătăria balcanică. Cu Chefii Bogdan Alexandrescu și Ovidiu Malisevchi în bucătărie, se servește gulaș de pui, frunze de varză umplute cu porc și mămăligă cremoasă, vită românească și trufe negre, pește din Carpați servit cu piure de topinambur… exotiv și extrem de reușit”, este descrierea făcută de editorii de la Vogue. Cei doi bucătari români au fost remarcați atât de revista Vogue, cât și de publicația Le Figaro, scrie blogul „de Corina”, citat de libertatea.ro.
Ovidiu Malişevschi a studiat la celebra şcoală Le Cordon Bleu, apoi a făcut un stagiu cu Frederic Simonin şi a lucrat în restaurantul La Dame de Pic, ce aparţine Chef Anne-Sophie Pic, a patra femeie-Chef care a câştigat 3 stele Michelin cu restaurantul Maison Pi, câştigând şi Best Female Chef – The Worlds 50 Best Restaurants 2011. În România, Ovidiu a participat, în trecere, la emisiunea „Chefi la Cuţite”.
Bogdan Alexandrescu (a.k.a. Dexter) recunoscut pentru mustăţile ce îi aduc un omagiu lui Dali, pasionat de zona de food style, finalist in primul sezon „Masterchef”, a studiat la lEcole Pratique des Hautes Etudes du Goût din Paris, mai scrie sursa citată.
REDACTOR: Liviu Damian