Schimbările profunde din ultimii zece ani din Europa de Est au determinat necesitatea creării unui format nou de cooperare între Ucraina, Moldova și Georgia în efortul lor de apropiere politică și economică de Uniunea Europeană (UE). Această concluzie a fost prezentată în cadrul declarației comune a Platformelor Societății Civile ale celor trei țări, adoptată la 13 noiembrie 2019 la Kiev, în cadrul celui de-al treilea Forum al societății civile privind schimbul de experiență în implementarea Acordurilor de Asociere cu UE.

Conform declarației, cooperarea dintre cele trei țări din Europa de Est trebuie instituționalizată și să existe în paralel cu structura multilaterală a Parteneriatului Estic. Aceasta va include consultări periodice și acțiuni comune ale Guvernelor, Parlamentelor și societății civile din Ucraina, Moldova și Georgia în vederea întrunirii condițiilor politice și economice de integrare în UE.

Scopul acestui nou format trilateral de cooperare este de a facilita discuții, schimb de experiență și evaluări ale progresului în domeniul democrației, statului de drept și bunei guvernări. Totodată, acesta presupune facilitarea comerțului între țări și crearea unei piețe comune cu libera circulație a persoanelor, serviciilor, mărfurilor și a capitalului. De asemenea, cele trei țări se vor consulta în ceea ce privește securitatea în regiune și sporirea rezistenței față de provocările hibride.

Platformele naționale ale societății civile, apelează la:

Declarația a fost prezentată oficialilor și comunității de experți din cele trei țări asociate, precum și reprezentanților instituțiilor UE (Comisia Europeană, Serviciul European de Asistență Externă, Parlamentul European).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *