Un bărbat aflat după gratiii în Penitenciarul nr. 15 din Cricova, a fost şantajat, ameninţat verbal şi bătut, pentru a oferi  în aşa numitul „общак” al unui grup criminal, membrii căruia se aflau, la fel, în închisoare, peste 18.000 de lei. Oamenii legii au efectuat percheziţii în celulele a 4 suspecţi, dar şi la domiciliul unor persoane aflate la libertate, care ar fi complice la săvârşirea infracţiunii.

În rezultat, au fost depistate obiecte interzise şi anume substanţe cu aspect şi miros specific, presupus a fi droguri.

Totodată au fost ridicate obiecte cu acces restricţionat şi interzis în locurile de detenţie: telefoane mobile, cartele SIM, acte şi înscrisuri de ciornă cu evidenţa datoriilor altor deţinuţi faţă de grupul criminal, din conţinutul cărora vor fi extrase informaţii utile urmăririi penale.

Dacă se va demonstra vinovăţia bănuiţilor, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 10 ani, cu amendă în mărime de la 92 500 la  la 117 500 de lei.

Investigaţiile pe caz continuă, în scopul stabilirii tuturor circumstanţelor, precum şi identificării altor persoane care au avut de suferit în urma activităţilor ilicite ale grupului infracţional.

REDACTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *