Ultimul sunet de clopoțel – emoții la maximum pentru fiecare elev, părinte, dar și profesor care-și petrece pe ultimul drum școlar discipolii. Pentru unii nostalgic, pentru alții fericit, iar pentru Iulia Leahovici – un pas spre realizarea visului său. „O floare pentru Iulia” – așa a fost numită ziua de 31 mai în Instituția Publică Liceul Teoretic „Alecu Russo”.

Timp de o săptămână – elevi, profesori, părinți, dar și oameni din exterior s-au mobilizat și au venit să o susțină și să o încurajeze pe Iulia. Profesorii din instituție s-au ales cu vorbe calde din partea elevilor, pentru că banii pentru florile meritate pentru truda lor de ani de zile, au găsit adresa tinerei ce suferă de boala oaselor de sticlă.

Campania se va desfășura și-n continuare, deși la nivel local, noi, profesorii tindem să o susținem până la 10 iunie. Elevii, părinții, profesorii au fost foarte receptivi. S-au adunat donații timp de o săptămână.Cea mai important zi a fost cea de „Ultimul sunet”, pentru că s-au adunat bani din toate clasele , în loc de o floare , pe care elevii tradițional o dedicau profesorilor.

Chiar Iulia e o floricică ce ne bucură zilnic cu prezența. Este o elevă modestă, inteligentă și un exemplu demn de urmat pentru noi toți, spune Oxana Kolodrevski, director adjunct pe educație în Liceul Teoretic „Alecu Russo”.

Trăim înconjurați de mii de oameni cu diverse necesități. Receptivitatea este una dintre cele mai rare calități ale omului, deoarece nu fiecare este gata să-și ajute semenii. Totuși, m-am convins că în liceul nostru drag „Alecu Russo” , sunt oameni cu inimă mare, care-și susțin colegii. Am avut parte de a fi voluntară în strângerea de donații pentru Iulia și am fost plăcut surprinsă de receptivitatea elevilor și a profesorilor. De asemenea, am rămas uimită de căldura și bucuria cu care acești elevi se implicau, pentru a-și susține colega de școală. Am înțeles că creștem o generație de oameni mari! Spune Botnaru Emanuela, voluntară

Iulia este în căutarea unori oameni cu inimă mare încă pentru perioada de 3 ani, pentru a face tratament într-un spital din România, unicul de acest fel în Europa. Dacă vrei să o susții financiar pe Iulia, poți suna telefonic la numărul 069627725.

AUTOR: Adriana Negru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *