Posturile de televiziune Primul în Moldova, care difuzează emisiunile Pervîi Kanal din Rusia și TVR Moldova, care retransmite emisiunile postul TVR din România au câștigat dreptul de a utiliza frecvențele naționale în format analogic terestru. Decizia a fost luată de Consiliul Audiovizualului (CA) în ședința sa din 30 decembrie, 2019. Astfel, Primul în Moldova va emite în rețeaua de stat nr. III, iar TVR Moldova în rețeaua de stat nr. II. Concursul s-a desfășurat în condițiile în care Republica Moldova s-a angajat să sisteze emisia în format analog până în martie 2020 și să treacă exclusiv la emisia digitală, anunță portalul media-azi.md.
Membrii CA au votat cu unanimitate pentru acordarea dreptului de a utiliza aceste frecvențe.
Reprezentantul postului de televiziune Primul în Moldova Snanislav Vîjga a precizat că Primul în Moldova vrea să obțină acest drept pentru că telespectatorii s-au obișnuit să vadă pe primele poziții acest post la televizor. Reprezentantul TVR Moldova a precizat că astfel vrea să-și extindă aria de acoperire.
Membru CA Corneliu Mihalache a menționat că are obiecții către Primul în Moldova pentru că nu a lansat mai multe emisiuni de content.
Artur Cozma a adăugat că Primul în Moldova va deveni post cu acoperire națională și astfel va fi obligat să creeze mai mult conținut autohton (nu mai puțin de 10 ore)
Membra CA Lidia Viziru a menționat că este necesar de specificat în decizie că aceste posturi vor putea difuza în sistem analog doar până la 1 martie 2020 pentru a nu încălca legislația cu privire la tranziția spre emisie digitală.
Președintela CA Dragoș Vicol a menționat că acest concurs are loc în condițiile în care Ministerul Economiei au solicitat ca acest concurs să fie defășurat din motive economice. Vicol a adăugat că aceste posturi vor trebui să plătească câte 200.000 de lei lunar la Radiocomunicații.
Zilele trecute ZdG.md a scris cu referire la openmedia.io precum că omul de afaceri și feciorul procurorului general din Rusia Igor Ceaika a devenit coproprietar al companiei Media Invest Service ( Медиа Инвест Сервис) cu o cotă de 51%, fondatoare întreprinderii moldovenești Telesistem SRL, deținătoare licențelor de emisie pentru Primul în Moldova și Accent TV. Cealaltă cotă de 49% o deține Vadim Ciubara, despre care Rise Moldova scrie că ar fi consilierul de umbră al președintelui Igor Dodon. Igor Ceaika, la rândul lui, este partener de afaceri cu fratele președintelui moldovean Alexandru Dodon prin intermediul companiei operatorul ecologic industrial (Промышленный экологический оператор), care se ocupă de prelucrarea deșeurilor.
De menționat că la 21 octombrie 2019, CA a acceptat solicitarea Telesistem SRL, de a Accent TV în Primul în Moldova. Motivul invocat de Telesistem SRL a fost încheierea unui contract de retransmisie a postului „Pervîi Kanal” din Federația Rusă. De altfel, specialiștii din domeniu susține că Pervîi Kanal condiționează ca astfel de contracte să fie semnate cu partenerii care dețin frecvența națională. Anterior, acest contract îl avea postul de televiziune Prime TV al ex-liderului democrat Vlad Plahotniuc, care a părăsit țara, după ce a pierdut puterea în iunie. Duma de Stat din Federația Rusă a îndemnat Pervîi Kanal să rezilieze contractul cu Prime-ul lui Plahotniuc, după ce democrații au votat așa-zisă legea antipropagandă.
Accent TV însă nu a dispărut, odată cu transformarea în Primul în Moldova, de pe ecranele moldovenești. Aceeași firmă a solicitat o licență nouă pentru Accent TV, cu păstrarea vechii denumiri, precum și a logoului folosit de postul de televiziune. În cadrul ședinței din 4 noiembrie 2019, CA a dat curs și acestei cereri, oferind companiei licență de emisie pentru o perioadă de nouă ani.
Cât privește postul de televiziune TVR Moldova, este de menționat că Societatea Română de Televiziune SRTv şi-a reluat emisia în Republica Moldova în anul 2013, ca urmare a Acordului de soluţionare amiabilă a cauzei SRTv împotriva Republicii Moldova depusă la CEDO în 2008, încheiat între Guvernul Republicii Moldova şi SRTv, după ce, în 2007, frecvenţa de stat nr. II din Republica Moldova, pe care emitea postul TVR 1 a fost alocată postului de televiziune 2 Plus (ulterior Canal 2).
Rețelele analogice II și III au devenit libere după ce posturile de televiziune Canal 2 și Prime au renunțat să emită în acest format. În prezent, prima rețea de stat este utilizată de către postul public Moldova 1.
sursa: media-azi.md