Fostul premier grec Alexis Tsipras a revendicat victoria în alegerile legislative de duminică și a anunțat o coaliție cu foștii săi parteneri de guvernare Grecii Independenți, pentru “a continua lupta de dragul oamenilor”, relatează presa elenă.

În timp ce rata de participare la  vot ar urma să fie cea mai redusă din ultimii cel putin 65 de ani, rezultatul asigura Syriza, partidul lui Tsipras, cu un nou mandat de a guverna tara, pentru a implementa măsurile impuse de creditorii internaționali.

“Am luptat împotriva unor puteri și mai mari și Syriza a dovedit că este prea dură pentru a muri, pentru că are legături profunde cu oamenii”, a afirmat Tsipras în cadrul discursului de victorie, alături de liderul partidului Grecii Independenți, Panos Kammenos.

Grecii Independenti au fost partenerul de coaliție al Syriza după ce partidul lui Tsipras a ajuns la putere pe un val de sprijin pentru platforma sa antiausteritate în luna ianuarie.

Potrivit rezultatelor prezentate de Ministerul de Interne dupa numararea a 89% din voturi, Syriza a obtinut 35,55% din sufragii, urmand sa aiba 145 de parlamentari, inclusiv bonusul de 50 de mandate acordat formatiunii castigatoare, din totalul de 300 din Parlamentul grec.

Grecii Independenți au obținut 3,67 % din voturi, urmând să aibă 10 parlamentari, potrivit rezultatelor parțiale.

Formatiunea de centru-dreapta Noua Democrație a obținut 28,06% din voturi, conform rezultatelor parțiale, astfel că ar urma să aibă 75 de parlamentari. De altfel, liderul partidului Noua Democrație, Vangelis Meimarakis, și-a recunoscut înfrangerea în alegeri la două ore după închiderea urnelor, scrie presa internațională.

Partidul de extrema-dreapta Zori Aurii a obținut 6,97 % din voturi și ar urma sa aiba 18 parlamentari.

Mii de susținători ai Syriza și ai Grecilor Independenți s-au reunit duminică seara la Atena pentru a sărbători victoria, agitând steagurile partidelor. “Acest rezultat este un mesaj pentru Europa, ca forțele de stânga sunt prezente și că ele pot și vor misca lucrurile în urmatoarea perioada”, a declarat Kostas Tsipras, un oficial guvernamental și var al fostului premier.

AUTOR: Răzvan Dumitrescu, reporter MOLDOVA 9

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *