Trei membri ai unui grup criminal organizat au fost condamnaţi în total la 26 de ani închisoare după ce procurorii le-au demonstrat vina pe toate cele 17 capete de acuzare, inclusiv: jaf, răpirea şi privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane şi o serie de escrocherii, anunţă Procuratura Generală.
În concret, inculpaţilor, două femei şi un bărbat, cu vârstele cuprinse între 18 şi 53 de ani, le-au fost aplicate pedepse de 12 ani şi 6 luni închisoare cu amendă de 150 mii lei, 10 ani şi 6 luni închisoare, şi 3 ani închisoare, cu suspendare.
Potrivit probatoriului prezentat de Procuratura raionului Basarabeasca, acţionând de comun acord şi repartizând rolurile din timp, inculpaţii au racolat, în intervalul lunilor iunie – iulie 2018, mai mulţi locuitori ai raioanelor Comrat şi Basarabeasca pe care, prin înşelăciune, i-au transportat la fililalele unor bănci comerciale din oraşele Chişinău, Cimişlia, Hînceşti şi Comrat. Sub pretextul investirii unor sume de bani în activitatea unei firme, care de fapt nu exista, pe numele victimelor au fost perfectate contracte de împrumut, banii intrând ulterior, în posesia inculpaţilor.
Conform accestei scheme, inculpaţii au înşelat 10 persoane, toate din familii social vulnerabile, o parte dintre care erau pensionari. Suma prejudiciului adus acestora fiind cifrată la peste 80 de mii de lei.
De asemenea, procurorii au mai demonstrat că inculpaţii au răpit o femeie, pe care au urcat-o cu forţa în maşină şi au dus-o la domiciliul unuia dintre aceştia din Basarabeasca, unde au deposedatat-o de actele de identitate. Timp de aproximativ o săptămână, cât aceasta a fost privată ilegal de libertate, inculpaţii au perfectat pe numele victimei credite de împrumut.
Într-un alt episod, membrii grupului criminal organizat au fost găsiţi vinovaţi şi de sustragerea telefonului mobil de la un bărbat. Până la sentinţă, toţi membrii grupului criminal organizat au fost cercetaţi în stare de arest.
REDACTOR: Diana Botnaru