Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM a găzduit astăzi o expoziție, cu genericul “Citește critic mass-media”, organizată de Centrul Media pentru Tineri.

Holul Facultății a fost stăpânit de 13 postere realizate de elevi și studenți, care au participat la o serie de instruiri de educație media. Tinerii au prezentat prin diferite scheme grafice tot ce au studiat despre gândirea critică și educație media.

Natalia Strogoteanu, director de programe, Centrul Media pentru Tineri: Centrul Media pentru Tineri și-a propus să lanseze la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM o expoziție realizată de tineri care citesc critic mass- media și care au participat la instruirile organizate de Centrul nostru.  Expoziția a fost creată pe parcursul a doi ani în peste 15 instituții de învățământ din Republica Moldova.

Tinerii au avut undă verde la imaginație, iar fiecare grup format din două perechi au putut să-și exprime cât mai creativ și atractiv ceea ce au însușit pe perioada instruirii.

Daniel Bondarciuc, autorul unui poster: Am realizat acest baner împreună cu colega mea în ultima zi de training. Prin această schemă am făcut un fel de generalizare a tot ceea ce am învățat.  Am încercat să redăm cum ar arăta știrile de manipulare și informative printr-o schemă.  După instruire am început să gândesc mai critic, orice știre o puneam sub semnul întrebării, nu asimilam o noutate până nu citeam mai multe surse.

Interesați de expoziție au fost și cadrele didactice de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, care au participat cu plăcere la acest eveniment.

Georgeta Stepanov, decană: Acest eveniment trebuie să cumuleze patru coordonate importante: prezentul- studenții facultății FJȘC, USM, trecutul- cei care au fost studenți și viitorul- cei care au realizat aceste standuri. Continuitatea este foarte importantă. Dacă noi ne vom uni forțele în vederea fortificării standartelor de calitate a jurnalismului vom avea calitate per ansamblu în pofida tuturor încercărilor de a manipula și schimba lucrurile. Am acceptat din prima această colaborare. Este un eveniment la care am participat cu drag.

Expoziţia „Citeşte critic mass-media” a fost lansată  în contextul săptămânii dedicate educaţiei media, declarată de UNESCO.

AUTOR: Diana Botnaru

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *