Vine de la nordul Moldovei. De mică a știut că vrea să facă teatru, iar părinții au fost cei care au susținut-o. După clasa 9-a și-a urmat studiile la Colegiul de Muzică “Ștefan Neaga“, iar într-un final a decis să aplice la actorie la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. În prezent, este dovada clară a unui talent bine șlefuit și inima spectacolului ” Maria Tănase: Aș muri, moartea nu-mi vine”, regia Nelly Cozaru. Vorbim despre actrița Tinca Mardari de la Teatrul Național “Mihai Eminescu”.

“Eu nu trăiesc cu niciun personaj”

M9: Ce trebuie să cunoască publicul despre actrița Tinca Mardari?

Tinca Mardari: Iubesc la nebunie viața, să călătoresc și să descopăr oameni frumoși. Îmi place să-mi petrec timpul liber la aeroport, cu o ceașcă de ceai, privind oameni noi, oameni străini, oameni care vin și pleacă…

M9: Cum decurg pregătirile pentru un spectacol?

Tinca Mardari: De regulă, înainte de vreun spectacol, actorii sunt chemați la teatru pentru repetiție la orele 10-11. După urmează o pauză până la orele 17-18. Atunci când terminăm pauza, încep iarăși repetiții până la ora 20. Teatrul, vrei nu vrei, îți ia mult timp.

M9: Cum depășiți emoțiile atunci când sunteți în timpul unui spectacol?

Tinca Mardari: Fiecare actor depășește emoțiile în mod diferit. Se întâmplă foarte multe lucruri pe scenă. Acesta nu este un film, unde poți rezolva totul cu ajutorul montajului. Tu ești actorul, gol, doar cu sufletul…

M9: Jucați diferite roluri, precum cel al Mariei Tănase și al Anei Ranevskaia. Cum reușiți să nu vă pierdeți identitatea, interpretând atâtea personaje?

Tinca Mardari: Depinde de actor și de modul în care acesta se atașează de personajele sale. Trebuie să cunoști foarte bine cum să ieși din pielea personajului. Eu nu trăiesc cu niciun personaj.

M9: Aveți vreo frică atunci când ieșiți pe scenă?

Tinca Mardari: Am frica să nu cad jos (zâmbește). Am căzut odată la “12 scaune”. Am tras o rușine atunci…

“Fiecare își cunoaște locul”

M9: Emilian Crețu, mai recent și Victoria Roșca, au demonstrat că uneori politica internă a teatrelor poate funcționa împotriva actorilor. Ce se întâmplă de fapt între administrația teatrului și actori?

Tinca Mardari: Fiecare teatru are o politică total diferită. Slavă Domnului, nu am simțit niciodată această presiune din partea administrației. Fiecare își cunoaște locul, de la actori la directori.

M9: Vorbiți cu o bucurie enormă despre public și despre energia pozitivă din sală atunci când jucați într-un spectacol. Totuși, au fost momente când ați dorit să renunțați la actorie?

Tinca Mardari: Cred că nu. Probabil, doream să renunț la Academie, atunci când nu susțineam vreo anumită probă, în special proba de dicție. Toți colegii mei aveau note de 10, pe când doar eu aveam note de 5 și 6. În anul II am avut de citit fragmente din “Lumea celor care nu cuvântă”. După prestația mea, profesorii au rămas cu adevărat surprinși, apreciindu-mă cu nota maximă. Din acel moment, succesele mele din viața academică au început să crească enorm.

M9: Cum ați descrie teatrul din Republica Moldova la etapa actuală?

Tinca Mardari: Să faci teatru în Republica Moldova este foarte dificil. Ești puțin plătit. Dar, mai presus de tot, stau florile și aplauzele spectatorilor. Teatrul evoluează, teatrul nu va muri niciodată…

M9: Numiți trei cei mai buni actori din Moldova din ziua de azi.

Tinca Mardari: Învăț de la fiecare. L-aș putea numi pe Anatol Durbală, Petru Hadârcă și Petru Oistric. Sunt extrem de talentați toți. Pentru mine este o plăcere să joc cu ei pe scenă.

M9: Teatrul este o imitație sau o iluzie a realității în care trăim?

Tinca Mardari: Nu știu dacă este o imitație sau dacă este o iluzie… Nu știu dacă actorul imită sau dacă dă senzația spectatorului că totul a fost o iluzie… Atunci când jucăm, noi ne asumăm rolurile pe bune.

M9: Ce sfat le-ați da tinerilor?

Tinca Mardari: Să-și iubească țara, meseria și să încerce să facă aici măcar ceva. Trebuie să-ți placă la nebunie ceea ce faci. Dacă vei depune suflet, efort și plăcere în ceea ce faci, vei câștiga…

M9: Mulțumesc pentru interviul acordat.

AUTOR: Anatol Fornea, reporter stagiar