S-au antrenat până în ultima zi a lui 2020 și au pășit cu dreptul în noul an. Este vorba de clubul ”Arcada” Galați, care își respectă blazonul de cea mai bună echipă de volei masculin a României, încheind prima etapă a campionatului țării vecine pe locul întâi.

Au pus umărul la această performanță și cei doi moldoveni ai ”Arcadei” – spune antrenorul echipei – gigantul Vasile Talpă și ridicătorul Marin Lescov. Vedeți în continuare imagini în exclusivitate de la antrenamentele voleibaliștilor.

AI NOȘTRI FAC PERFORMANȚĂ PESTE PRUT

Pentru că și-au pus scopul să fie cei mai buni în campionatul României pentru al treilea an consecutiv, voleibaliștii de la ”Arcada” Galați nu știu de pauză nici în toiul sărbătorilor de iarnă. Antrenamentele încep cu exerciții de stretching, coordonate de preparatorul italian Carlo Sati.

Volei nu înseamnă doar mânuirea mingii, așa că sportivii lucrează în special la tehnicile acestui gen de sport. CSM ”Arcada” Galaţi evoluează în acest sezon alături de celelalte 11 echipe înscrise în campionat, cu un obiectiv puternic: un nou titlu de campioni naţionali, Cupa României şi o nouă participare în Liga Campionilor.

Iar tehnicianul echipei, Sergiu Stancu, mizează inclusiv pe cei doi moldoveni, Marin Lescov și Vasile Talpă.

SERGIU STANCU, antrenor CSM ”Arcada” Galați, România: ”Cu siguranță suntem mulțumiți de evoluția lor. Sunt jucători de echipă națională, jucători cu experiență, mai ales Marin Lescov, jucător cu experiență, care a jucat în campionate puternice din Europa.”

Gigantul de 2,16 metri, Vasile Talpă, are 29 de ani și a mai jucat la echipe din campionatul de peste Prut, iar la ”Arcada” este al doilea an consecutiv.

Setter-ul Marin Lescov a revenit în România după ce câțiva ani a jucat în cluburi din campionatele Estoniei, Greciei, Franței, iar sezonul trecut a evoluat în echipa campioană a Israelului ”Hapoel Mate-Asher Akko”.

Ambii sunt titulari ai Naționalei Republicii Moldova de volei masculin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *