Preşedintele Comisiei securitate, apărare şi ordine publică a Palrlementului, Chiril Moţpan, este convins că Guvernul Sandu va fi demis de PSRM, cu voturile unor reprezentanţi ai PD. Despre asta a scris, șeful Comisiei, Chiril Moțpan, pe pagina sa de facebook. Mai mult, acesta spune că Igor Dodon ar fi ajuns deja la un acord cu reprezentanţii PD pentru a forma o nouă majoritate parlamentară, cu Ion Chicu în fruntea Guvernului.

Mai jos redăm integral mesajul lui Chiril Moțpan:

“O eventuală cădere a Guvernului Sandu va conduce, fără îndoială, la schimbarea regimului politic în Republica Moldova. Or, acest lucru ar fi o amenințare serioasă pentru securitatea R. Moldova și pentru securitatea regională. Din surse confidențiale, am obținut informații că președintele Dodon ar purta negocieri secrete cu reprezentanții PD, la care se discută partajarea instituțiilor statului, inclusiv a celor care nu pot fi partajate politic. Din punctul meu de vedere, revenirea la guvernare a structurilor mafiote ale PD, îngemănată cu interesele economice și geopolitice ale președintelui Dodon, ar pune în pericol securitatea statului Republica Moldova, dar și cea regională. Acest lucru ar conduce la relansarea activității schemelor criminale de îmbogățire ilicită, expansiunea serviciilor secrete rusești în spațiul dintre Nistru și Prut.

Nu putem exclude și interesele obscure ale unor reprezentanți ai acestor partide de a prelua sub control instituțiile strategice ale statului, în primul rând, Aeroportul Internațional Chișinău, dar și cel de la Mărculești. Aceleași surse confidențiale afirmă că PSRM și-ar dori să-și mențină controlul asupra Armatei Naționale, Serviciului de Informații și Securitate, dar și să preia Ministerul de Interne și alte instituții strategice pentru securitatea statului.
Ni s-a mai spus – și acest lucru pare plauzibil – că luni, 11 noiembrie, Igor Dodon va adresa conducerii blocului ACUM mesajul că unica posibilitate de a soluționa criza și de a nu cere demisia Guvernului este retragerea inițiativei Maiei Sandu de asumare a răspunderii pentru modificările la Legea procuraturii. Dodon va acorda termen blocului ACUM până marți. Același mesaj va fi transmis luni și ambasadorului SUA, căruia Dodon îi va da asigurări că va promova în continuare o politică neagresivă în raport cu Occidentul, dar și va aprofunda relațiile cu acesta.
Igor Dodon este conștient că blocul ACUM nu își va retrage inițiativa, iar marți, 12 noiembrie, el va demite Guvernul. În cadrul discuțiilor secrete cu PD în vederea creării unei coaliții formale sau neformale, în particular despre votarea unui guvern minoritar, el insistă ca Ion Chicu, consilier prezidențial, fost ministru al finanțelor, sa fie prim-ministru. Dodon este dispus sa acorde PD funcții de miniștri, cu excepția următoarelor ministere și funcții, care vor fi ale PSRM:
– MAI (îl propune pe Gheorghe Cavcaliuc);
– MAEIE;
– Ministerul Finanțelor;
– Ministerul Apărării;
– Vicepremier pentru reintegrare;
– SIS;
– Procuratura.
Concomitent, la nivel de Parlament, Dodon insistă ca președinte al Parlamentului să fie in continuare Zinaida Grecianîi, dar să preia și conducerea Comisiei juridice numiri și imunități; Comisiei buget si finanțe; Comisiei securitate, apărare si ordine publică. În discuțiile secrete cu PD, Igor Dodon promite că va închide toate dosarele penale ale democraților și le va asigura garanții în acest sens. De asemenea, se discută despre pregătirea materialelor compromițătoare la adresa lui Andrei Năstase și a Maiei Sandu, astfel încât aceștia să nu mai poată reveni la rolul lor de lideri ai protestelor stradale, dar și în politică în general.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *