Despre pictură, culori, dar și Cv-ul ideal al unui om din artă, Artcor, dar și cât timp îi ia să definitiveze o pictură aflăm de la Sergiu Ciochină, cel care nu și-a moștenit pasiunea pentru pictură, însă spune că dorește să se dedice total acestui domeniu. Tânărul consideră că pictura nu ar trebui să fie un obstacol sau arta, în general, pentru a alege un alt domeniu doar din aspect financiar. Așadar, de ce în lucrările sale predomină culorile de roșu și dacă s-a gândit să renunțe vreodată, aflați în continuare…

,,Lucrare de curs. Portret cu mâini.” Sursa: arhiva personală

M9: De unde vine pasiunea ta pentru pictură?

Sergiu Ciochină: Pasiunea pentru pictură nu am moştenit-o de la nimeni, adică nu am rude care au activat în acest domeniu.  Am în amintirea mea că mereu am fost pasionat de pictură, de desen, figuri umane, peisaje,  reacționăm încă de mic la concursuri de desen și asta m-a motivat să mă dezvolt în continuare pe această cale.

M9: Și ce pași a întreprins Sergiu Ciochină pentru a se dezvolta în această cale?

Sergiu Ciochină: Țin foarte mult să menţionez, că anume copiilor, deja devenind adolescenți le trebuie multă informaţie. Anume, de a experimenta din plăcere anumite cercuri, cluburi creative pentru a-și face o anumită viziune asupra propriilor idei, unde anume se integrează mai bine și ce cu adevărat iubește să facă.

Din fericire, eu am avut parte de acest lucru, am înțeles din adolescență că anume Pictura este ceea ce vreau să fac pe viitor. Astfel, la 14 ani am început a studia la Școala de Arte Plastice pentru copii din Nisporeni.  La finisarea acesteia nu mi-a fost deloc greu să mă decid că vreau să urmez și colegiul la aceeași specialitate.

Acum sunt la un pas de a absolvi colegiul de Arte Plastice “Alexandru Plămădeală ” și pot spune cu desăvârșire că tot pictură pe viitor mă visez să fac. Pentru că asta mă face Fericit.

M9: Ce stil de pictură te atrage mai mult?

Sergiu Ciochină: Personal încă nu cred că mă încadrez într-un stil anume, am trecut prin doi ani de căutare, am încercat multe tehnici si stiluri.  În ultimul timp sunt foarte pasionat de artă modernist, care îmi oferă o libertate a expresiei pe care o căutăm demult și cred că voi dezvolta asta în continuare!

M9: Ce culori alegi să fie predominante în picturile tale?

Sergiu Ciochină: De obicei, în căutarea compoziției  cumva mă impun să abordez game cromatice diferite, aceasta este în folosul artistului.  Dar, de obicei totuși predomină gamele calde, în special culoarea roșie.

M9: De ce gamele calde și de ce roșu, e un secret de a atrage publicul sau e preferința ta ca pictor?

Sergiu Ciochină: Dacă o să atrageți atenția probabil fiecare pictor are anumite perioade din experiență lui când se bazează pe o singură gamă.  Aceasta îți oferă posibilitatea de a experimenta mai ușor problema  care o cauți.  De exemplu, dacă ți-ai propus să studiezi forma ca relief într-o compozitie îți va fi mult mai usor să lucrezi cu o gamă care deja  o controlezi, astfel, noua ta sarcină prinde rezultate  și cumva ajungi la rezultatul dorit  mai repede. Predominanţa culorii roșii în compozițiile mele cred că se încadrează într-o perioadă, pe care încă o savurez!

M9: Spune-ne câte ceva despre pictorul Sergiu Ciochină și Artcor!

Sergiu Ciochină: Ca pictor nu am mai avut o expoziție dedicată lucrărilor mele.  Participasem doar la concursuri sau la expoziții unde expunem doar o lucrare. Având posibilitatea să mă expun la Artcor împreună cu Valeria Glibiciuc a reprezentat o experiență foarte importantă  din cariera noastră artistică. Oportunitatea de a ne expune a venit spontan, practic în două zile noi am organizat expoziția.

În urma expoziției am prins mai mult curaj, am învățat multe lucruri, am cunoscut multă lume.  De asemenea, m-a bucurat faptul că publicul se schimbă și se adaptează la idei care noi le promovăm, știu și simt frumosul și-l pot aprecia.  Asta m-a bucurat mult!

Însăși suportul centrului Artcor a fost unul fantastic, pentru care vreau să le mulțumesc mult!  Este unul din puținele Centre Artistice care sprijină tinerii artiști de la noi.

M9: CV-ul ideal al unei persoane care lucrează în domeniul artei trebuie să conțină …

Sergiu Ciochină: În opinia mea trebuie să conțină multe participări la diverse expoziții, trebuie mereu să dăruim publicului noi emoții, informație la ce etapă suntem și în ce ne aprofundăm.

Ceea ce este legat de studiile tale aici poate fi cumva mai divers.  Știm foarte multe cazuri când oameni de succes din diferite domenii fără studii superioare au putut ajunge la rezultate uimitoare. Expunându-te mai des capeți o experiență și un bagaj care rareori îl poți căpăta altfel.

De altfel, CV-ul unei persoane din domeniul artei, anume artist liber, vreau să spun că este important, cumva atestă toate experiență ta, dar de multe ori lucrările spun mai multe și tot ele reprezintă o bună metodă de a analiza experiență și frumusețea unui artist.

,,La Artcor” Sursa: arhiva personală

M9: Cât timp îți ia ca să definitivezi o pictură?

Sergiu Ciochină: Depinde mult de  temă abordată, tehnica și rezultatul care vreau sa-l obțin.  Durata este diferită de la o lucrare la alta, în medie de la două săptămâni până la două luni.

M9: Dacă ar fi să pictez o persoană deosebită sau care mă inspiră, aceasta ar fi…

Sergiu Ciochină: Ar fi Mama!

M9: Te-ai gândit vreodată să renunți la pictat?

Sergiu Ciochină: Sincer, de multe ori oamenii se întreabă, oare cum ar fi fost dacă era altfel!?, sau dacă să fac altceva?! Eu nu mi-am pus asemenea întrebări pentru că mereu mi-am dorit să mă dedic doar picturii și să trăiesc, de asemenea, din acest domeniu, căci da, e posibil.

M9: Dar cât de mult te influențează critica oamenilor obișnuiți sau a experților în domeniu, dacă aceasta există?

Sergiu Ciochină: Cu critica oamenilor obișnuiți practic nu m-am confruntat. Cu a experților da, mai ales a profesorul meu Veaceslav Fisticanu, doar din critică creștem și învățăm mai multe, mereu am luat acesta fapt într-un aspect pozitiv.

M9: Și ce ai transmite tu tinerilor care vor să facă pictură?

Sergiu Ciochină: Aș transmite în primul rând ca trebuie să fie ambițioși, trebuie doar să ai dorința… Aș transmite că din orce domeniu se face bani dacă asta îi interesează, iar Pictura nu ar trebui să fie un obstacol sau arta în general pentru a alege un alt domeniu doar din aspect financiar. Le-aș sugera sa nu-și schimbe domeniul doar de dragul părinților care de exemplu doresc ca fiul lor sa fie doctor. Dacă simți asta, neapărat fă ceea ce-ți place și te face fericit!

AUTOR: Victoria Surdu, stagiară

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *