Soluțiile de relansare ale industriei turismului după criza pandemică, programele de stat și ale partenerilor externi pentru susținerea și dezvoltarea businessului în turism, dar și strategiile de adaptare ale companiilor la noile realități sunt principalele subiecte din agenda celei de a patra ediții a Forumului de Turism Receptor și Domestic 2020, lansate, astăzi, în cadrul unei video conferințe online. Forumul va dura trei zile și va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice naționale, precum Ministerul Economiei și Infrastructurii, Agenția de Investiții, ODIMM, AIPA și speakeri de talie internațională de la Oxford Economics, TripAdvisor, Myriad, Organizația Mondială a Turismului, Chemonics International ș.a. Evenimentul este organizat de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Domestic (ANTRIM).

În cadrul evenimentului, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean a menționat că pandemia COVID-19 a avut un impact negativ asupra industriei turismului la nivel mondial, iar în Republica Moldova aceasta a înregistrat o diminuare cu peste 28% în primul trimestru al anului curent.

„Este foarte important, ca turismul moldovenesc să depășească momentul de criză cu cât mai puține sechele. Pentru a susține agenții economici și industria turismului, am promovat o serie de amendamente la Legislația în vigoare, care au fost votate de Parlament și au intrat în vigoare pe 26 august. Acestea simplifică regimul regulatoriu, instituie patentele de întreprinzător pentru ghizii de turism, casele rurale, organizatorii de experiențe turistice, exclude unele bariere și creează premise pentru dinamizarea tranzacțiilor electronice”, a spus Sergiu Railean

De asemenea, ministrul Railean a declarat că fiecare țară evaluează turismul nu doar din perspectiva capacității de atragere a turiștilor, ci ca pe o platformă de creștere economică și de dezvoltare sustenabilă. În acest sens, MEI a elaborat un nou document de politici publice în domeniul turismului – Programul Național de Dezvoltare Strategică 2025, care a fost expediat Cancelariei de Stat pentru a fi avizat și înaintat spre aprobare Guvernului. Potrivit ministrului, noul document strategic se pliază pe practicile și standardele Organizației Mondiale a Turismului, tendințele de piață, pe analize și studii, dar și pe un vast proces de consultări cu mediul de afaceri.

„Poate mai mult decât alte industrii, turismul trece acum prin schimbări radicale, devenind din ce în ce mai dependent de implementarea tehnologiilor digitale, care să-i eficientizeze activitatea și să-i ofere o interacțiune cu clienții mai facilă și mai eficientă. Exprim convingerea, că forumul își va atinge scopul propus, contribuind la depășirea provocărilor cu care se confruntă industria turismului din țara noastră”, a afirmat Sergiu Railean.

Potrivit directorului Misiunii Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională în Moldova, Scott Hocklander, USAID susține dezvoltarea turismului durabil în Republica Moldova din anul 2012. Investițiile includ fortificarea brandului de turism național în Moldova și inițierea promovării țării noastre ca destinație turistică internațională.

Lucrările forumului vor avea loc pe 4-6 august și vor putea fi urmărite de circa 150 de profesioniști din industria turismului, în cadrul transmisiilor VIDEO LIVE pe internet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *