Deportările – ca formă a terorii sovietice pe teritoriile ocupate, inclusiv pe teritoriul Basarabiei și nordului Bucovinei – au distrus generații întregi de gospodari, oameni cu verticalitate care prin felul lor de a fi nu se încadrau în clișeele “OMULUI SOVIETIC”.

În cadrul emisiunii “Recurs la Istorie” de la postul de radio “Vocea Basarabiei”, moderatoarea, doctorul în istorie, Mariana S. Ţăranu, împreună cu Elena Gâdilică – nepoata lui Ion (1902-1944) și Elena (1909-1977) Stârcu din localitatea Chilileni, raionul Ungheni au discutat despre nedreptățile prin care i-a fost hărăzit să treacă familia bunicilor pe care regimul de ocupație i-a catalogat a fi “chiaburi” și le-a confiscat toată gospodăria, dar și despre soarta cruntă a mamei sale – Tatiana Stârcu-Vladei pe care regimul a catalogat-o drept “copil de culac” și/sau “copil al dușmanului poporului”. Şi, deși, a absolvit cu eminență patru clase în perioada administrației românești după revenirea din Siberia toată viaţa a fost nevoită să lucreze muncitor necalificat în colhozul din localitate.

Elena Gâdilică absolventă a Institutului Agricol din Chișinău, mai târziu absolvește Institutul de Management din Chișinău și Academia de Administrare Publică de pe lângă președintele Republicii Moldova.

ELENA GÂDILICĂ

Atât este de durută și atât este de grea soarta cetățenilor care au fost deportați și numai cei care au simțit aceasta pe pielea proprie aceea mă vor întelege perfect pentru că soarta mamei mele Tatiana Stârcu-Vladei nu a fost mai grea decât a celor care au stat în dreapta ei și în stânga ei care au plecat în acea noapte de groază spre Siberiii de ghiață.

Elena Gâdilică a vorbit şi despre revenirea la baştină, unde a găsit toată averea confiscată și pentru a trăi în casa părintească era nevoită să achite la Sovietul Sătesc 15 ruble lunar.

ELENA GÂDILICĂ

Numai bunul nostru Dumnezeu ne-a salvat, numai bunul nostru Dumnezeu a avut grijă de noi. Când se întoarce mama anunță rudele despre venirea ei și la gara din Pârlița o întâlnește un moș, care era medic de specialitate. Și prima reacție nu a fost ca să o îmbrățișeze sau altceva, dar a întrebat-o: „De ce ai venit?” Pentru că el se temea să nu-l aresteze, atât de tare se vârâse frica în oameni și ei se temeau. Deseori mama mergea la instituțiile statului și vedea mobilierul făcut de tatăl ei.

Familiile întoarse din deportare nu se regăsesc în noua realitate, își plâng durerea în surdină

În cel de al doilea val de deportări din Chirileni, raionul Ungheni au fost deportate nouă familii și după revenirea la baștină se adunau în casa bunicii și dicutau încetișor cu ușa închisă, mai că nu stingeau lumina așa încât să nu fie auzite de nimeni. În casa bunicii era o descrcare de toate relele prin câte le-a fost dat să treacă. 

Deși a învățat cel mai bine din clasă după revenirea din Siberia, mama Elenei Gâdilică este angajată municitor necalificat în colhozul din localitate.

ELENA GÂDILICĂ

Mama mea a învățat cel mai bine din clasă, dar a fost nevoită ca toată viața să lucreze în colhoz și zilnic să meargă la prășit. În fiecare an i se repartiza câte 4,5 ha de sfeclă. Când mama era bolnavă, noi copiii o înlocuiam la serviciu. O dată eu cu sora Caterina care acum este farmacistă la Pârlița am înlocuit-o pe mama, eram hamali și încărcam lăzi cu fructe. Atunci nu exista că ești bolnav sau nu: era colhoz, era normă și după ce ți-o repartiza tu trebuia s-o îndeplinești.

La vârsta de 9 ani, în timpul orei de dirigenție, învățătoarea o numește fiică de culac.

Fiind elevă în clasa a treia în timpul orei de diriginție era o temă despre culaci și învățătoarea care fusese într-o clasă cu mama, chiar fusese prietene, și când a fat exemple de culaci profesoara a spus că Elena Vladei este fiică de culac.

Mama s-a învinovățit tot timpul

ELENA GÂDILICĂ

Mama plângea durerea ei și tot timpul se învinovățea și atunci când ne adunam cu vreo ocazie tot timpul încpea cu: „Mă rog de mă iertați, din cauza mea voi ati fost robi. La mama se umpluse paharul durerii, dar nu avea cui să-i spună ca să fie ascultată. Tot timpul și-a atenționat și chiar ne ruga pe noi, copii, să nu fim printre primii ca nu cumva să numerim în trenul care a mers spre Siberia, ea tot timpul ne ruga să lucram mult, dar să nu fim printre primii, nici de cum să nu ne evidențiem.

Mărturiile cutremurătaore şi pline de emoţii le puteţi audia în cadrul emisiunii “RECURS LA ISTORIE”, moderată de doctorul în istorie, Mariana S. Ţăranu, la postul de radio “Vocea Basarabiei” sau pe voceabasarabiei.md.

AUTOR: Liviu Damian

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *