Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) continuă să promoveze educația pentru media în instituțiile de învățământ din Republica Moldova. De această dată, CJI invită profesorii claselor gimnaziale la două instruiri în domeniul educației pentru media, în urma cărora vor putea preda acest curs opțional pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, anunţă media-azi.md.

Instruirile vor avea loc la Chişinău, în perioadele 10-12 august 2018 şi, respectiv, 17-19 august 2018.

Programele de formare se vor realiza având drept suport curriculumul pentru cursul opțional de educație pentru media, treapta gimnazială. Acesta a fost elaborat în anul 2017 și aprobat de Consiliul Naţional pentru Curriculum în mai 2018. În baza curriculumului a fost întocmit şi un suport de curs pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, care va fi prezentat în cadrul instruirilor. Scopul formărilor este de a spori gradul de înțelegere și utilizare rațională a media de către elevi, de a forma un cetățean-consumator de media avizat și responsabil.

Instruirile vor fi moderate de Loretta Handrabura, dr. în Filologie, conf. univ., UPS „Ion Creangă” și Natalia Grâu, consultant superior la Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării.

La program se pot înscrie profesorii care activează într-o instituție de învățământ din Republica Moldova și care vor preda în anul de studii 2018-2019 pentru clasele a VII-a şi a VIII-a. Pentru vorbitorii de limba rusă va fi asigurată traducere. Cheltuielile pentru cazare și alimentare vor fi acoperite de organizatori. Vă încurajăm să aplicați din timp, pentru a vă asigura un loc la una din cele două instruiri.

Mai multe detalii la acest subiect aflaţi pe media-azi.md.

REDACTOR: Liviu Damian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *