Acum câteva zile s-a răspândit o știre care spunea că va fi o provocare militară pe data de 5 august. În realitate nu s-a întâmplat nimic.

Noi, la nivel mondial, suntem într-un război al manipulării și al știrilor false. Un război psihologic. Orice om poate cădea victimă  în acest război. În cazul dat au căzut victime agenții, trusturi de presă și portaluri de presă absolut respectabile. Nu exclud însă că această știre falsă a avut drept scop testarea sau pregătirea populației la nivel mental.
Însă care este situația reală ? Șeful statului, care este și comandantul suprem, nu este în țară. Cineva sau ceva îl ține mai mult prin concedii. Problema este că oricum Dodon nu ar da un ordin de luptă împotriva rușilor. Ministrul Apărării nu există. Anatol Șălaru a fost demis acum câteva luni. Nu au găsit un înlocuitor. Asta este mai rău ca în 1992. Cel puțin atunci aveau ministru. Armata ar fi clar destabilizată.
Socialiștii lui Dodon strigă, în Parlament  i la televizor, contra României. Problema este că fac acest lucru cu pașaportul românesc în buzunar. Niciun socialist, dintre cei care au pașaport românesc, nu renunță la el. De ce ?  Pentru că ei vor să trăiască bine. Să meargă în concedii în Uniunea Europeană. Însă îi mint pe oameni și le spun ce  bună e Uniunea Vamală.  Apropierea, geografică, de România este un mare noroc pentru ei. Pentru toți locuitorii Republicii Moldova. Asta pentru că România e o  țară membră U.E. și NATO.  Rusia nu își  ermite tocmai la granița NATO.
Pentru că dacă, din greșeală, e atacată  România, asta ar însemna activarea articolului 5. Am văzut cu toții ceea ce a răspuns Donald Trump tocmai unei jurnaliste TVR. Plus, să nu uităm că în spatele Transnistriei este Ucraina. Rusia nu ar avea o cale de aprovizionare militară.
AUTOR: Paul Szasz Sebeş

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *