Agenţia de Presă AGEPRES lansează miercuri, la sediul ONU din New York, primul Facebook Messenger NewsBot din România – AGERPRES NewsBot şi documentarul video “Tărâmul dintre ape”, o poveste despre Delta Dunării spusă de oameni pentru care România va fi mereu acasă.

AGERPRES NewsBot îi ajută pe utilizatorii de Facebook să identifice cele mai importante ştiri ale Agenţiei, într-un mod uşor, interactiv şi practic. Astfel, cei care vor accesa AGERPRES NewsBot vor putea citi, utilizând Facebook Messenger, ştiri în limba engleză din domeniile Cultură, Economic, Politică şi Sport, scrie agepres.ro.

Mai mult, utilizatorii AGERPRES NewsBot se pot abona la un rezumat săptămânal al celor mai importante ştiri, care va fi livrat în fiecare zi de duminică, la ora 15,00. În România, AGERPRES NewsBot va fi disponibil începând cu data de 1 decembrie, ora 13,00. De asemenea, în curând, va fi disponibilă şi varianta în limba română.

Documentarul video “Tărâmul dintre ape” va fi disponibil online începând cu 1 decembrie, pe pagina de Facebook AGERPRES VIDEO, precum şi pe site-ul public al agenției.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *