Astăzi, elevii din toată țara revin la școală. La Liceul Teoretic “Spiru Haret” din Capitală, însă, nu a avut loc ceremonia de început de an școlar. Conducerea liceului a decis să renunțe la acest obicei, el fiind demodat și prezent doar în spațiul post-sovietic, a declarat directorul instituției, Victor Ambroci, titrează agora.md

Este o manifestare obositoare, elevii fiind siliți să stea în picioare timp de câteva ore și să asculte discursuri și mesaje care nu sunt neapărat interesante sau valoroase, a mai adăugat acesta, citat de sursă.

Astfel, elevii liceului „Spiru Haret” vor începe anul de studii cu o lecție de dirigenție, apoi vor continua orele în regim obișnuit. Ce ține de ceremonia de final de an, directorul liceului a spus că a început negocierile cu administrația Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” pentru desfășurarea evenimentului în incinta teatrului.

Menționăm că până în 2014 atât ceremonia de început cât și cea de sfârșit de an școlar erau obligatorii. Din 2015 petrecerea acestora rămâne la discreția instituțiilor de învățământ. Liceul Teoretic „Spiru Haret” este este prima instituție care a decis să renunțe la careu.

AUTOR: Răzvan Dumitrescu, reporter MOLDOVA 9

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *