Cu referire la ancheta „Vile în inima Codrilor”, publicată în cadrul programului de training-uri „RISE Investigative Journalism”, realizat de RISE Moldova, cu suportul financiar al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat american, ministerul Mediului vine cu unele precizări:

Sectorul de teren cu suprafaţa de 7,1 ha, menţionat în articolul  „Vile în inima Codrilor”, chiar dacă este amplasat în mijlocul unui masiv forestier, nu aparține fondulului forestier și în mod implicit, în fondul ariilor naturale protejate de stat şi nici în zona de protecţie al Rezervaţiei peisajere „Căpriana-Scoreni” (Anexa nr. 5 din Legea nr. 1538 privind fondul ariilor naturale protejate de stat).  Acest teren a fost consolidat din terenurile cotă-parte, deținute cu titlu de proprietate privată de locuitorii satului Căpriana.
Sectorul de teren menţionat este amplasat la o distanţă de 1400 metri de la aria protejată.  Potrivit art. 83 din  Legea nr. 1538 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, lăţimea zonei de protecţie pentru rezervaţiile peisajere este stabilit de 700-1000m.
Ministerul Mediului verifică proiectele pentru care au fost solicitate și alocate în ultimii ani mijloace din Fondul Ecologic Național, pentru aprovizionarea cu apă a localității Căpriana, pentru a stabili dacă acești bani au fost cheltuiți pentru asigurarea cu apă a Complexului social, turistic pentru odihnă din extravilanul localității Căpriana.
Vom revini cu detalii…
Remarcă: Ministerul Mediului a colaborat cu reporterii RISE în procesul de documentare a acestui caz și este deschis și în continuare pentru colaborare cu jurnaliștii de investigație.

AUTOR: Elena Zaharia, reporter MOLDOVA 9

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *