Ministerul Sănătății informează că au fost înregistrate patru cazuri de infectare cu COVID-19 la persoane deja vaccinate împotriva virusului.

sursa foto: google.com

Responsabilii din domeniul sănătății precizează că aceste persoane au fost vaccinate în perioada de incubație, când nu știau că sunt infectați. De la data vaccinării până la data confirmării prezenței virusului perioada a fost de 2-10 zile.

„Deci aceste vaccinuri nu induc boala și nu o provoacă. Vaccinurile sunt eficiente. Odată ce pacientul a fost vaccinat trebuie să respecte regulile impuse pentru a nu se contamina în perioada postvaccinală. După prima doză noi nu suntem protejați de a face această maladie, noi suntem doar în procesul de a forma anticorpi. Chiar și după a doua doză, la fel, noi vom respecta aceste recomandări”, menționează coordonatorul campaniei de vaccinare Ninel Revenco.

De la începutul procesului de imunizare în R. Moldova, 14814 de lucrători medicali au fost vaccinați împotriva COVID-19.

REDACTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *