Elevii și profesorii gimnaziului “Ion Creangă” din satul Teleșeu, raionul Orhei sunt gata să înceapă anul școlar de la 1 septembrie, potrivit tuturor cerințelor impuse de pandemia de coronavirus.

Administrația instituției a venit cu o idee inedită de a începe noul an de studii. Și anume, a amenajat o sală de curs în aer liber, chiar în fața gimnaziului. Potrivit directorului IP “Ion Creangă”, Sergiu Opaeț, pentru amenajarea clasei în aer liber au fost folosite mai multe bănci și scaune care nu mai erau folosite de ani buni, iar cu această ocazie, mobilierul școlar și-a găsit menirea.

Băncile sunt aranjate în așa fel încât atât elevii, cât și profesorii să respecte distanța fizică și alte norme impuse de COVID-19.

Directorul instituției, Sergiu Opaeț mai spune că elevii vor sta câte unul în bancă, iar orele de curs vor fi ținute doar pe timp frumos. Iar când vremea de afară nu va fi prielnică, atunci elevii și profesorii vor reveni în sălile de clasă din interiorul gimnaziului, mai cu seamă că instituția dispune de spații care nu sunt valorificate.


Pe lângă asta, IP gimnaziul “Ion Creangă” din Teleșeu, raionul Orhei, este asigurată cu dezinfectanți și panouri informative privind regulile și normele de respectare împotriva COVID-19. La gimnaziul „Ion Creangă” din satul Teleșeu își fac studiile 133 de elevi. Astfel, pentru noul an de învățământ, conducerea instituției a optat pentru prezența sută la sută a copiilor în sălile de clasă.

AUTOR: Vitalie Guțu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *