Olga Capbătut este fata care iubește limba română, iar din această iubire se nasc versurile sale. Originară din raionul Florești, aceasta a absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, iar acum continuă prin intermediul literelor să ajungă la inimile oamenilor. Să aflăm mai multe despre poezie, viață, inspirație și scopuri chiar de la tânăra scriitoare.

Foto: Arhiva personală

M9: Tu și poezia… dă-mi o definiție pentru aceste două cuvinte.

Olga Capbătut: Încercând să definesc în vreun fel relația dintre mine și poezie, n-o pot face decât tot în versuri: ”Nu sunt decât dorul vărsat în poezie, un suflet de femeie, ce din durere scrie.”

M9: Când ai simțit dorința de a-ți așterne gândurile pe hârtie?

Olga Capbătut: Dorința de a-mi așterne pe foaie gândurile și ideile a apărut încă din copilărie, când scriam poezii micuțe, pe care ulterior le publicam în revistele și ziarele raionale. De-a lungul timpului însă, au apărut alte interese și activități, care m-au îndepărtat de această pasiune.

Așadar, primul meu poem, de care mă simt într-adevăr mândră, a fost scris acum 4/5 ani, cu titlul ”Scrisoare mamei”.


M9: Ce trebuie să simți pentru a scrie poezie?

,, În versuri se reflectă realități pe care deseori le trecem cu vederea.”



Olga Capbătut:
Poeziile sunt un loc de refugiu pentru nopțile mele, iar în versuri se reflectă realități pe care deseori le trecem cu vederea. Cert este însă, că oamenii și propriile trăiri îmi vor servi mereu drept sursă de inspirație pentru a scrie. O fac mai mult când sunt tristă, pentru că acesta este modul în care îmi exteriorizez stările sufletești. Știu că mulți dintre cei care îmi citesc versurile, se regăsesc în ceea ce scriu, de aceea mă bucur că în acest fel, pot ajunge la sufletele oamenilor.

M9: Ai o pagină de Facebook intitulată: ,,Poezii pentru suflet”, ce fel de suflete, de fapt,  se regăsesc în arta ta?

Olga Capbătut: Luând în considerare că abordez diverse subiecte, cum ar fi dragostea, despărțirea, mama, timpul, persoanele care îmi citesc poeziile sunt mai întâi… Oameni. Fiecare din ei au trăit experiențe similare celora pe care le-am trăit eu, fapt care îmi dă de înțeles că au fost cândva răniți, supărați, triști sau pur și simplu sunt melancolici..

M9: Ai studiat la Facultatea de Filologie la Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, acum, probabil, literele îți sunt prieteni buni?

 

                                  ,,Dragostea pentru limba română m-a făcut să…”



Olga Capbătut:
Anume dragostea pentru limba română m-a și făcut să studiez  la această facultate. Literele, cuvintele au fost mereu o sursă imensă de inspirație și artă, care îmi permit să mă dezvolt multilateral și să cresc.

M9: Te provoc să-ți imaginezi că din tot alfabetul ai putea forma doar un cuvânt, care ar fi acesta?

                                      ,, Mereu am tins să cunosc oamenii din interior…”

Olga Capbătut: Meditând asupra acestei provocări, primul cuvânt care mi-a trecut prin minte a fost ”suflet” și probabil, nu întâmplător. Mereu am tins să cunosc oamenii din interior, pentru că adevărata frumusețe o poți găsi doar în suflet. În principiu, tot ce scriu vine din suflet, dar și pentru suflet.

M9: Ce preferințe ai în materie de lectură?

Olga Capbătut: Sunt un om căruia îi place să citească. Involuntar uneori sau voluntar chiar, am ajuns să mă învârt printre oamenii cu aceleași pasiuni. Și un fapt pe care l-am observat e că şi în acest sens părerile sunt împărţite. Iar lucrurile pe care le apreciez eu, nu le apreciază întotdeauna şi alţii. Sau viceversa.

În ceea ce privește cărțile pe care le prefer, nu țin neapărat de o anumită direcție, ci dimpotrivă, experimentez citind literatură din diverse domenii, timpuri și autori, atât lucrări științifice, cât și subiecte mai lejere. Zilele trecute chiar, am început să citesc ceva nou pentru mine – ”Moștenirea Kremlinului” de I. M. Pacepa, care nu este altceva decât o descoperire frumoasă!

M9: Dacă ai avea posibilitatea să discuți cu scriitorii secolelor trecute, cine ar fi aceștia?

Olga Capbătut:  Printre preferații mei au fost mereu scriitorii români, care au valorificat cuvântul și limba noastră în cel mai frumos mod posibil. Îmi plac foarte mult poeziile lui Blaga, lui Eminescu și de asemenea nu pot să nu-l menționez pe Bacovia, pentru care am toată admirația și plăcerea de a-i reciti lucrările ori de câte ori am ocazia.

Foto: Arhiva personală

M9: În spatele poeziilor tale se ascunde o fată cu trăiri, aspirații, emoții… care este visul acestei  fete?

Olga Capbătut: Unul dintre principalele obiective propuse pentru 2019-2020, la care încă lucrez mult, e ca în timpul apropiat să-mi pot bucura cititorii cu primul volum de poezii. Recent însă, mi-am testat abilitatea de a scrie și texte pentru piese, fapt care țin neapărat să-l dezvolt. De mică am avut o dragoste aparte pentru muzică, de aceea tind ca în viitorul apropiat să pot colabora cu interpreții din industria muzicală românească.

Autor: Victoria Surdu, reporter stagiar

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *