Vinul Moldovei își diversifică tot mai mult piețele de export și își consolidează prezența în Belgia și SUA. La mijlocul lunii iunie, zece vinificatori din Moldova, reuniți sub brandul de țară „Wine of Moldova. A legend alive”, au participat la o întâlnire de afaceri cu reprezentanții mai multor companii de distribuție din Belgia. Totodată și distributorii din Chicago și New York s-au arătat interesați de Vinul Moldovei, după ce au fost invitați la o degustare de vinuri moldovenești organizată de 8 companii vinicole din țara noastră. Plecarea vinificatorilor moldoveni la Bruxelles și în SUA a fost posibilă datorită suportului oferit de Oficiul Național al Viei și Vinului, care are ca obiectiv de bază susținerea sectorului vitivinicol în vederea penetrării noilor piețe de export pentru vinurile moldovenești.

Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Piața de export din Belgia este una extrem de importantă pentru Vinul Moldovei. Deja de câțiva ani, cinci companii vinicole sunt prezente cu produsele lor pe rafturile magazinelor din Bruxelles, iar cererea este în continuă creștere. De aceea, considerăm oportun să organizăm mai multe întâlniri directe dintre vinificatorii moldoveni și distribuitorii locali, reprezentanții HoReCa, jurnaliștii belgieni pentru a le permite să cunoască Vinul Moldovei, dar și pentru a stabili niște relații de colaborare. În același timp, ne propunem să fim mult mai prezenți și pe piața din SUA care ocupă locul 1 după valoarea vinului consumat, cu aproximativ 70 de miliarde de dolari pe parcursul anului trecut. Vom depune eforturile necesare pentru ca Vinul Moldovei să fie o prezență activă și în SUA, unde fiecare stat are propriile legi privind importul vinului.”

 

Evenimentul de la Bruxelles, desfășurat în incinta celui mai vechi hotel al orașului – „Le   Plaza Brussels”, a adunat zeci de reprezentanți ai companiilor de distribuție, dar și jurnaliști și bloggeri care scriu pentru revistele și portalurile specializate: „In Vino Veritas” (invinoveritas.be) , „Horeca Revue”, tasted4you.be, „les5duvin” (les5duvin.wordpress.com/les-auteurs/). Toți au avut ocazia să participe la o degustare organizată în formatul „Walk Around Tasting” și să cunoască vinurile celor 10 companii vinicole prezente: „Purcari”, „Asconi”, „Castel Mimi”, „Vinăria din Vale”, „Suvorov – Vin”, „Rădăcini”, „Timbrus”, „Sălcuța”, „Maurt”, „Fautor”.  Potrivit datelor statistice, în primele 4 luni ale anului 2019, peste 15 mii de litri de vin au fost exportați în Belgia, iar pe parcursul anului precedent companiile vinicole au vândut aproximativ 20 de mii de litri pe această piață.

În același timp, la cele două întâlniri desfășurate în SUA, vinificatorii moldoveni au reușit să-și facă cunoscute produsele în fața oamenilor de afaceri americani – top managementul companiilor importatoare și de distribuție a vinurilor de calitate, care au și o rețea extinsă de vânzări, la nivel național și regional. Astfel, în orașul Chicago 25 de distribuitori au reușit să cunoască vinurile prezentate de vinăriile „Suvorov Vin”, „Vinăria din Vale”, „Sălcuța”, „Cricova”. În același timp, la New York, vinificatorii de la „Asconi, „Purcari”, „Castel Mimi” și „Fautor” și-au prezentat produsele în fața a aproximativ 50 de oameni de afaceri americani.

Datele statistice arată că în primele patru luni ale acestui an, companiile vinicole au exportat pe piața din SUA vinuri în valoare de peste 9,6 milioane de lei. În anul 2018, valoare exporturilor a depășit suma de 38 de milioane de lei. Vinul Moldovei este prezent pe piața din SUA începând cu anul 2015.

REDACTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *