Toată lumea aștepta ieri deznodământul. Majoritatea răsuflau ușurați: acuși, acuși aflăm cine a furat miliardele, unde sunt ele și cum le aducem înapoi… După ce a început să se fâstâcească, jandarmul-slugă de serviciu Gurin, nu se mai auzea nici pe sine însuși ce zice și, nici nu vedea cine stau în fața lui. A fost luat prin surprindere de coma oligarhică și a încurcat tot scenariul, bâiguind niște fraze, se pare din indicațiile date de șeful lui, astfel băgând picioarele în mânecile sacoului. Se pare el nu știe că locul hoților este la pușcărie, anume a hoților, el trebuie să recunoască și să conștientizeze că este parte a regimului de hoți.
Sigur 250 milioane de dolari scriși pe hârtie, citiți de Gurin nu e o șagă, merită cele mai bune aprecieri că măcar nu a încurcat zerourile. Însă totul s-a prăbușit, când a explicat că acești bani nu fac parte din miliardul furat, mai departe și mai a dracului, acești bani nu au nici legătură cu miliardul furat, ca mai apoi să se dea de înțeles că în genere acești bani au fost dați de cineva cândva lui Filat din niște surse necunoscute de către cineva, care urmează să fie probat.
Iată așa justiție avem noi astăzi, care face totul pe bâiguite, pentru că a auzit ceva de la cineva, iar altcineva ia dat ceva altcuiva. Oare pentru aceasta plătim noi slugile diavolului? Cetățenilor le este frică să meargă pe drum deja după aceasta.
Pentru informație!
Șor nici nu a visat să țină măcar în mâni așa sumă de bani. După toate informațiile capitalul moștenit de el se cifra în anii 2009 la aproximativ 42 milioane dolari. Conform calculelor exacte, pentru ca să dai o șpagă de 250 milioane dolari, este nevoie să deții o afacere de cel puțin 4,0-4,5 miliarde dolari în condițiile Moldovei și care ar putut fi răscumpărată în cel puțin 12-15 ani. Moldova așa afaceriști nu a avut și nici nu va avea în următorii 150 de ani. Toți, care dețin afaceri mai mari le-au agonisit în urma hoțiilor și a fărădelegilor. Concluzii faceți singuri.
Alt slugoi de la CNA, în primăvară, a venit și a declarat că știe tot despre miliard, unde este, când a plecat, cum a plecat, cine la trimis și cine la primit. Și, liniște.
Una este clar, despre miliardul furat, sluga oligarhului real nu a avut de gând să spună nimic, ceea ce face de afirmat că apără hoțul real al miliardelor.
Numai consolidarea societății civile, trecerea protestelor în spațiul de acțiuni dure contra criminalilor de la guvernare, impunerea măsurilor necondiționate, pot iniția procesele de oprire a distrugerii statului și aruncarea țării în brațele haosului.
Situația este clară și limpede după ce ieri s-a mai eliminat o barieră din calea atingerii picului captivității statului. Captivitatea s-a mai întărit cu câteva cărămizi la începutul săptămânii, astfel ca să fie imposibil de zdruncinat zidul oligarhic. Zic despre cărămizi ale piramidei oligarhice, deoarece acel, care are sarcina primordială de a păstra securitatea statului, a devenit complice direct la destrămarea acesteia. Acest președinte, dacă așa se poate de numit pe Timofti, a permis șefului său și a întregii Moldove (capul caracatiței) să-și consolideze poziția și prezența sa la SIS cu două persoane extrem de periculoase, cu trecut întunecat și cu miros criminal. Oare acest așa numit ”Președinte al Moldovei” nu știe că în această structură trebuie să nimerească doar oameni cu trecut absolut curat, controlați de zeci de ori și verificați până la al 10-lea neam? Posibil că au fost controlați foarte bine la criteriile de devotament al șefului piramidei oligarhice, el și proprietarul caracatiței captive a moldovenilor. Domnule președinte Timofti, aveți măcar puțină demnitate și onoare și recunoașteți că sunteți slugă regimului oligarhico-captiv condus de un singur cap.
Cu ochiul neînarmat se vede cum caracatița se extinde.
Se poate pus capăt acestei invazii și de-i tăiat tentaculele caracatiței? Cu siguranță se poate. Aceasta ar putea face numai societatea civilă consolidată, deoarece fiecare din cetățeni poate deveni jertfa caracatiței. Numai împreună putem pune capăt păianjenului cleios, mizerabil și puturos.
Astfel, dacă nu fiecare din noi va deveni mai responsabil, ne putem trezi cu toții în raiul promis de oligarh, în care fiecare din noi va plăti dijmă ca pe timpuri, pentru a nu fi deranjat. Scenariul este simplu.
Conform informațiilor din diferite surse, se conclude că scenariul care urmează să se desfășoare în Moldova, este pus la cale în Moscova cu participarea PD, PSRM și PN. Înțelegerea în Moldova s-a făcut cu moșul națiunii sovietice – Voronin. Planul este simplu. Se izbăvesc de Filat și PLDM ca una din formațiunile care mai pot opune ceva rezistență. Se demite guvernul Streleț. Se organizează alegeri anticipate, în rezultatul cărora PCRM revine parlamentul, capului caracatiței îi revine președinția, iar PSRM guvernul. Lui PR i se va unge ochii cu ceva, acesta fiind mai puțin cărturar. Ei vor fi și opoziția, și majoritatea parlamentară și de dreapta, și de stânga și tot ei vor defini cursul de dezvoltare la indicație stăpânului real.
Având sculele la SIS, care vor turna toată informația despre persoanele ce nu sunt loiale regimului stabilit de capul caracatiței, CNA și Procuratura îi va elimina, iar poliția va deveni urechile caracatiței. Celelalte scule vor munci din zori și până în noapte pentru binele capului oligarhic. În așa fel, planul final de captivitate totală a Moldovei, ar putea fi realizat.
Este trist viitorul, dar acceptabil, dacă noi vom permite. Astăzi ca nicio dată sunt formate premizele de eliberare națională din ghearele caracatiței. La îndemână este și războiul oligarhic, care a început deja. Noi cetățenii pur și simplu trebuie să profităm de aceasta ocazie și să-i ajutăm ca să se bată între ei până nu se vor distruge totalmente.
Deci, rolul societății civile este ca nicio dată mai important în exercițiul de eliberare de gruparea oligarhico-criminală. Pentru aceasta trebuie să întreprindem cele mai eficiente acțiuni și măsuri, pentru ca procesul de eliminare a statului de criminali să se finalizeze cât mai curând.
Cine dorește spre Rusia, calea-i este deschisă, cine la pușcărie calea-i deschisă, cine spre un viitor decent, liber de criminali și ocupanți calea tot este deschisă.
AUTOR: Gheorghe Costandachi, doctor în economie