Mihaela Lazari, sportiva și studenta Facultății Drept din cadrul “ULIM” a devenit campioană europeană absolută la categoria tineret în cadrul Campionatului European de Armwrestling, organizat la Sofia, Bulgaria, în perioada 26 mai – 3 iunie 2018. 

Tânăra a reușit să demonstreze performanță și  să obțină victorie la categoria -65 kg, tineret, brațul drept și stâng. Menționăm că Mihaela Lazari este campioană absolută în Republica Moldova și dublu-Campioană Europeană, fiind supranumită și „Fata cu Caracter de Fier”. Sportiva a relatat că practică acest sport de aproape 3 ani și totul a început dintr-o glumă, scrie site-ul universității.

Mihaela Lazari, campioană: Eram studentă în anul I când am participat alături de profesorii de la facultate la o manifestație organizată de “USMF” cu ocazia împlinirii a 70 de ani de activitate a instituției de învățământ. Astfel, am fost curioasă de a-mi încerca puterile la un concurs de Armwrestling din cadrul evenimentului, unde am înregistrat rezultate frumoase. Ulterior, am fost observată de către Domnul Alexandru Grumeza, vicepreședintele “Federației de Armwrestling”, care la moment este mentorul și antrenorul meu.

Mihaela Lazari este campioană europeană la Armwrestling în Republica Moldova, iar sportul este o formă de petrecere a timpului liber încă din copilărie. Pasiunea pentru Armwrestling a determinat-o pe sportivă să antreneze o echipă de fete începătoare, cărora le transmite toate cunoștințele și le ajută să atingă obiectivele propuse în acest sport.

REDACTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *