Tânăra artistă plastică Michelle Dowsson, ne-a povestit despre sursa sa de inspirație, rolul hinduismului în alegerea stilului în care pictează, procesul de creație a picturilor sale, dar și influența studiilor la Facultatea de Arte Plastice și Design în dezvoltarea talentului său: ”Fără talentul, care-ţi este dat de Dumnezeu, nu vei ajunge niciodată un artist autentic, însă este o mare greșeală să blochezi eul prin acceptarea ideii suficienţei talentului”.

M9: Într-o postare pe Facebook, ai menționat că de mică pictai oricând, cu orice gaseai la îndemână, părinții susțineau din copilărie pasiunea ta?

Michelle Dowsson: Cel mai frumos cadou pe care Universul mi l-a oferit este familia mea, care m-a lăsat să-mi urmez drumul, oricare ar fi fost el. M-am născut într-o familie talentată și curioasă, de la care am moștenit toată energia necesară pentru a crea. Părinții mi-au susținut mereu cele mai bune și nebune idei, doar pentru a-mi găsi tribul, stilul meu și tot ce mă reprezintă.

foto: Facebook/ Michelle Dowsson

M9: Studiile la Facultatea de Arte Plastice și Design sau experiența au șlefuit talentul tău pentru a ajunge să realizezi aceste opere minuțioase?

Michelle Dowsson: Trebuie să te dedici ca să câștigi. Și când spun “câștigi” spun să te descoperi. Ideile mărețe vin din inconștient. Însă pictorul trebuie să fie bine informat, altfel ideea va fi una irelevantă. Pâna a intra în lumea adevărată a artelor la Facultatea de Arte Plastice și Design, am frecventat pictura de 2 ori pe săptămână în adolescență. Am avut o profesoară care a știut să-mi dezvolte pasiunea și să-mi pună în funcțiune imaginația în cel mai neobișnuit mod. Fără talentul, care-ţi este dat de Dumnezeu, nu vei ajunge niciodată un artist autentic, însă este o mare greșeală să blochezi eul prin acceptarea ideii suficienţei talentului. E bine ca un pictor să ştie ce gândeşte un filozof despre formele geometrice, cum descrie un fenomen sau altul un mare scriitor, cum interpretează o noţiune sau alta un savant.

 

foto: facebook/ Michelle Dowsson

M9: Stilul picturilor tale este unul deosebit, inspirat din hinduism, când ai înțeles că îți este aproape anume acest stil?

Michelle Dowsson: Hinduismul este un mod de a-ți trăi viața, iar eu îmi trăiesc viața în același fel în care pictez. Totul a început într-o noapte în care am visat zeul pe nume Brahma, care potrivit legendelor, a creat toate ființele vii cu mintea sau cu corpul său, a turnat apele și a creat cerul, focul, vântul și pământul, apoi a umplut Pământul cu râuri, oceane, munți și copaci. Apoi, a venit timpul să creeze ciclul zilelor și al nopților, pentru a organiza universul. Am înțeles care îmi este misiunea și ce am de facut. Și aici mi-a venit în ajutor MANDALA, elementul care m-a însoțit de când eram mică.

Mandala reprezintă frumusețea interioară și exterioară a omului, armonia dintre trup și suflet. Principalul simbol al mandalei este echilibrul interior, acea stare de armonie și de împăcare cu sine la care toți ne dorim să ajungem. Astfel, fiecare tablou își are mandala sa individuală.

M9: Ai spus că îți trăiești viața în felul în care pictezi, hinduismul reprezintă în prezent credința ta?

Michelle Dowsson: Sunt copilul lui Dumnezeu. Credinţa este o conştientizare a faptului că avem un Dumenezeu care ne iubeşte şi care a dat totul pentru noi. Mă rog lui Dumnezeu. Şi de fiecare dată îmi răspunde. Hinduismul și Budismul sunt mai degrabă o filozofie, o sinteză a învățăturilor și ideilor filozofice care s-au dezvoltat în India în secolele XVI-XVIII. Dumnezeu în hinduism este atât Dumnezeul universului, cât și Dumnezeul care există în fiecare dintre noi. Credința este cea mai puternică forță supremă. Dacă nu ai credinţă şi dragoste, nu poţi avea nici bunătate, nici blândeţe, nici prietenie, nici cumpătare şi nici înţelepciune.

foto: facebook/ Michelle Dowsson

M9: Operele tale dese ori ilustrează animale sau elemente din natură, pictura te-a apropiat de natură sau dragostea pentru natură te-a inspirat să pictezi?

Michelle Dowsson: De mică mi-am concentrat energia creativă în universul botanic. Datorită părinților care sunt biologi, am crescut în brațele microscopului. Aproape tot timpul mă găseau în pădure sau în copaci, cercetând tot felul de viețuitoare. Aduceam acasă șopârle, arici, păsări, omizi, melci crabi și pești, pe care îi prindeam chiar eu. M-am antrenat să observ multe detalii și mă uit mereu la culori, forme și texturi, să fotografiez mult şi conştientizez emoţiile pe care le am în faţa locurilor prin care trec. Arta este libertatea, care te duce unde vrea și m-a teleportat în natură.

foto: facebook/ Michelle Dowsson

M9: Care dintre picturile tale o consideri cea mai reușită?

Michelle Dowsson: Sunt o persoană „flămândă” de tot ce este ALTFEL. Nu există cea mai reușită, există altfel. Nota dominantă a sufletului meu de artist, este adevărul.

M9: Prin ce se deosebește acea pictură ALTFEL de celelalte?

Michelle Dowsson: Un episod important din viața mea este pictura intuitivă. Cea care mă întoarce la rădăcinile mele. Pictez cu corpul, inima si sufletul. Totul e special pentru mine. Sunt perioade în care mă arunc în spațiul cosmic și mă las condusă de fiecare planetă în parte, perioade în care fauna decide să joace pe pânză, perioade în care îmi onorez intuiția în toate formele ei! Toate vin de la divinitate.

M9: Ce consideri mai important, rezultatul final sau procesul în care picture prinde viață?

Michelle Dowsson: O pictură nu este niciodată finalizată, ea pur și simplu se oprește într-un moment interesant. Procesul este unul magic. Mantra este cea care mă asistă în procesul creației. Efectele unei mantre sunt de natură spirituală, dar și psihologică.

foto: facebook/ Michelle Dowsson

M9: Operele tale sunt realizate cu deosebită atenție la detalii, cât timp de obicei îți ia să realizezi o pictură?

Michelle Dowsson: Ceea ce aștern eu pe pânză este rodul spontan a ceea ce simt. Repetarea obsesivă a detaliilor se datorează tocmai stării spirituale și setei de cunoaștere. Mă las antrenată de sentimente, iar rezultatul este cel pe care îl vedeți. Cea mai mare satisfacție o constituie procesul. O pictură durează…cât? Cât își dorește ea.

M9: Ai pentru noi un caz interesant care s-a întâmplat atunci când realizai una dintre picturile tale?

Michelle Dowsson: Sufletul își reamintește planul pentru care s-a născut. Calea vieții nu este una liniară, ci o hartă complicată a potențialelor, care se bazează pe orice loc, în orice moment. Cea mai recunoscătoare sunt pentru semnele divine, pe care le primesc. Sunt ghidată de o echipă de maeștri și ghizi spirituali. Am în cap tot felul de scene, oriunde m-aș uita văd culoare şi secvenţe de viaţă pe care-aş vrea să le reproduc. Sunt într-o continuă conversație cu milioane de energii care intuitiv se aștern pe pânză.

M9: Fiecare profesie are un Everest, care este Everestul în pictură?

Michelle Dowsson: Libertatea,imaginația și curiozitatea. Libertatea oferă timp, iar timpul pentru un artist este bunul cel mai de preț. Singurul lucru pe care nici un computer nu îl va reuși niciodată este IMAGINAȚIA. Curiozitatea este unealta care modelează opera tuturor artiștilor, în aceeași măsură ca orice pensulă.

foto: facebook/ Michelle Dowsson

M9: Care este cel mai grandios plan pe care dorești să îl realizezi în următorii 5 ani?

Michelle Dowsson: Vreau tot ce își dorește universul pentru mine. Sunt convinsă că dacă planul tău coincide cu al lui Dumnezeu, ești pe drumul cel divin, și eu mă las în mâinile lui.

M9: Dacă ai putea picta doar cu 3 culori, care ar fi acestea?

Michelle Dowsson: Acum ar fi alb, verde și maro, totuși, deseori când pictez, simt nevoia altor culori, culori inexistente. Mult aș vrea să inventez o culoare nouă! Apoi alta și alta, până aș schimba lumea.

M9: Arta este refugiu sau libertate absolută?

Michelle Dowsson: Arta este tot. Este o colaborare dintre Dumnezeu și artist, și cu cât face mai puțin artistul, cu atât mai bine. Dacă ai destulă înţelepciune ca să-ţi creezi un echilibru perfect între intelect şi măiestrie, dacă ai caracter şi duci la bun sfârşit o idee, dacă eşti sincer şi curajos, curios şi receptiv, atunci ai şanse să devii un artist original.

M9: Îți mulțumesc pentru interviul acordat!

AUTOR: Veronica Melinti, stagiară, studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *