Diva muzicii autohtone, MARIA DRĂGAN, ar fi împlinit astăzi, 23 august, 70 de ani. Vai, sărmana turturică s-a născut în satul Bălăureşti, raionul Nisporeni.

Maria era mezina familiei cu șase copii a lui Anastas și a Alexandrei Drăgan. După absolvirea școlii medii din sat  studiază un an la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” din Chişinău. Aici este descoperită și apreciată de Isidor Burdin, violonist, compozitor și conducătorul artistic al ansamblului de tineri din cadrul școlii.

După terminarea studiilor, în 1965, Maria Drăgan evoluează în formația lui Isidor Burdin de pe lângă Casa de Cultură din sectorul Buiucani, plecând atunci şi într-un turneu în ItaliaÎntoarsă în țară, în 1966, află că la Filarmonica de Stat din Moldova s-a anunțat crearea unui ansamblu de muzică populară: Orchestra “Mugurel”. Este admisă cu succes pentru postul de solist vocal la concursul organizat de filarmonică. Activează la acest ansamblu, sub conducerea muzicală a violonistului Valeriu Negruzzi

Se bucură de succes în Ungaria, la Festivalul de artă al RSS Moldovenești (1971), unde este distinsă cu Premiul special. În perioada 19751976 este solistă a Orchestrei „Lăutarii” a Filarmonicii de Stat din Chișinău. De-a lungul carierei artistice, a întreprins numeroase turnee în URSS.

Maria DRĂGAN – un simbol DISTRUS de INDIFERENŢA celor din jur // MĂRTURII

Maria DRĂGAN – cântăreaţa despre care Valeriu Negruţi, prim-dirijor al orchestrei „Mugurel” menționa „Spun fără teamă de a exagera că Maria Drăgan a fost Edit Piaf a Moldovei”. A avut un destin CUTREMURĂTOR. Vocea sublimă şi inima de foc de altădată care au dat un plus de valoare pentru plaiul moldovenesc, astăzi nici nu mai cântă şi nici nu mai bate. Mai pui că şi imaginea cântăreţei a fost UITATĂ şi ŞTEARSĂ din arealul cultural – artistic de la noi.

ION DUMINICĂ, autorul lucrării “Maria Drăgan – cântăreaţa de muzică populară”

Maria Drăgan și-a dedicat viața pentru cântec și nu a trăit din cântec, pe Maria Drăgan nu avea cum să o intereseze banii acumulați în urma interpretării sale. Ea nu a cântat niciodată pentru bani spre deosebire de alții. Și această calitate i-a adus numai invidie, au apărut bârfele, pe zi ce trecea Maria Drăgan se sătura de atmosfera unei concurențe neloiale. Despre o solidaritate artistică nu s-a auzit. Vai de capul celui care s-a poticnit de îmbrânceala colegilor, nimeni nu va încerca să-i dea o mâna de ajutor. Astfel, că Maria Drăgan a murit de o boală grea și incurabilă, specific nouă – indiferența.

AUTOR: Alexandra Şaiman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *