Au făcut ocolul țării la un pahar de vin asociat cu poveștile curajoase ale vinificatorilor și ale oamenilor care schimbă turismul din Moldova. Cei 14 bloggeri și influenceri porniți în aventura „ReDescoperă Drumul Vinului” au parcurs aproximativ 800 de kilometri în cele trei regiuni vitivinicole cu indicație geografică protejată, au vizitat 2 pensiuni rurale, 14 crame și au explorat terroir-ul moldovenesc și tradițiile micilor comunități.  

Timp de 4 zile, participanții au descoperit destinele și vinurile produse de familiile care s-au încumetat să facă un salt calitativ pentru a rescrie istoria milenară a vinificației. Micii producători vinicoli  „Crama Mircești”, „Crama Tudor”, „Crama Tronciu”, „ATU Winery”, „Gogu Winery”, „Kara Gani”, dar și unele vinării cu istorie în industrie, care au arătat evoluții în calitatea vinului și care inițiază servicii de oenoturism  –  „Agrici Winery”, „Vinăria din Vale”,  „Sălcuța”, „Doina Vin”, „Vinăria Hâncești”, „Podgoria Vin”, „Vinuri de Comrat” – i-au ghidat prin imensul și expresivul spațiu al gusturilor și aromelor.

Turul vinicol a inclus și un popas la câteva pensiuni rurale din sudul țării, care promovează regiunea turistică în curs de dezvoltare Văleni și a ecosistemului Lacului Beleu, parte a rezervației naturale „Prutul de Jos”. La Văleni, participanții au trăit emoțiile unei lumi fascinante și pline de semnificații a obiceiurilor și datinilor străbune, care încă mai sunt păstrate la sate.

Tatiana Sava, participantă: „Eu am văzut Moldova schimbată, am văzut că infrastructura turistică și practica de a primi oaspeți în țara noastră s-a schimbat spre bine în ultimii ani. Pe parcursul călătoriei mi-a plăcut enorm să văd acel mariaj fericit dintre turism, ospitalitate și vin.”

Andrei Curăraru, participant: „Moldova are un potențial turistic care nu este exploatat suficient. În ultimii 5 ani au apărut multe obiective turistice care urmează să fie descoperite. Spre exemplu, am rămas surprins de micile vinării apărute, care sunt niște perle adevărate ce merită să fie „culese”. Pentru aceasta este însă nevoie și de o infrastructură bine pusă la punct.”

Constanța Kleo, fotograf: „Moldova este o sursă inepuizabilă de peisaje pitorești, oameni, tradiții, culori. Am făcut sute de fotografii ce surprind autenticitatea țării noastre – niște imagini uimitoare, iar unele portă în sine izul sovietic. Țara noastră este o sursă infinită pentru realizarea unor fotografii frumoase, pe care nu poți să le faci în altă parte.”

Lucia Tăut, participantă: „La începutul turului vinicol eram curioasă să descopăr vinăriile mai puțin cunoscute. Am fost surprinsă să văd micile crame și să descopăr istoriile oamenilor ce stau în spatele vinurilor. Sper ca datorită mediatizării prin intermediul postărilor și mesajelor de pe rețelele de socializare, cramele și obiectivele turistice din Moldova să fie vizitate de cât mai mulți oameni.”

 

Petru Dodu, participant: „Moldova merită să fie exploatată de turiști pentru că orice părticică este plină de istorie, tradiție și povești. Timp de 4 zile, la turul „Redescoperă Drumul Vinului” am descoperit Moldova turistică, cu oamenii săi calzi și primitori, cu vinurile savuroase ce poartă o parte din sufletele vinificatorilor și locului de proveniență, cu o bucătărie savuroasă, cu tradiții și obiceiuri străvechi, dar și cu peisaje ce bucură ochiul.”

Turul vinicol „Redescoperă Drumul Vinului” s-a desfășurat la inițiativa Asociației Naționale pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM), cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Diana Lazăr, vice directoare, Proiectul de Competitivitate din Moldova: „Scopul proiectului „ReDescoperă Drumul Vinului” este de a promova diversitatea oenoturistică și experiențele de turism rural pe un drum al vinului, astfel încât să motivăm turismul domestic. Ediția din acest an a pus în valoare, în special, micii vinificatori care au apărut recent și care au beneficiat de asistența proiectului pentru a-și dezvolta produsele vinicole și serviciile de ospitalitate. Credem că este important să-i cunoaștem pe oamenii din spatele etichetelor de vin, care pun o parte din sufletul lor în tot ceea ce fac și care au un aport la rescrierea istoriei vinificației din Moldova.”

Emilian Dzugas, Președinte, Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM): „Sectorul turismului receptor este un domeniu important pentru economia țării, iar dezvoltarea acestuia are un impact pozitiv. Turul vinicol destinat bloggerilor și influencerilor este parte dintr-un program complex de promovare a Moldovei ca destinație turistică pentru publicul de pe piața internă. Ne-am dorit ca localnicii să afle despre noile obiective turistice și să fie familiarizați cu oferta turistică a țării, construită în jurul vinului și bucătăriei tradiționale, a culturii, tradițiilor și ospitalității.”

Pe parcursul ultimilor 5 ani, datorită programelor desfășurate de Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, sectorul turismului și cel vitivinicol au înregistrat progrese semnificative ce au un impact pozitiv asupra dezvoltării comunităților rurale și contribuie la reducerea sărăciei și a migrației.

În sectorul vinicol, Proiectul de Competitivitate din Moldova a atras o atenție deosebită micilor producători, care au avut parte de mentorat și asistență pentru producerea vinurilor sub brand propriu. Astfel, 30 de mici crame, membri ai Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova, au lansat pe piață vinuri îmbuteliate, beneficiind de suport în creșterea calității vinului, crearea identității de brand, dar și pentru promovarea produselor. Progresele recente în industria au făcut ca Vinul Moldovei să câștige medalii la cele mai prestigioase concursuri de profil și să devină ambasadorul țării noastre peste hotare.

Începând cu 2012, sectorul turismului a beneficiat de suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova. Programele de asistență tehnică și financiară pentru pensiunile rurale au avut ca scop racordarea condițiilor de cazare la standardele occidentale și diversificarea serviciilor turistice oferite. Astfel, cele 27 de pensiuni rurale, beneficiare ale proiectelor și-au dublat numărul de vizitatori, marcând în anul 2018 o creștere până la 160.000 de turiști. Anul trecut, cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova a fost lansată Cartea Albă a turismului, act ce prevede reformarea cadrului normativ al industriei turistice.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *