Câteva tinere din oraşul Rîbniţa au participat la cel de-al doilea training desfăşurat de postul de televiziune ELITA TV în cadrul proiectului „Încurajarea tinerilor pentru ca să devină cetățeni activi” realizat de IREX Europe și Asociaţia Obştească „Centrul Media pentru Tineri”. Seminarul a avut loc în limba rusă şi s-a organizat în studiourile canalului de televiziune ELITA TV.

Participantele la training au fost iniţiate în materie de jurnalism: identificarea subiectelor, surselor, realizarea ştirii, reportajului şi interviului. De asemenea, fetele au deprins tehnicile de filmare şi editare video cu ajutorul telefonului mobil – un element atât de necesar în zilele noastre, prin intermediul căruia informaţia ajunge foarte repede la consumatorul final.

ELITA TV va realiza pe parcursul a o jumătate de an, în perioada aprilie – octombrie 2018, cel puţin cinci materiale jurnalistice împreună cu tinerii activi din localitate. Aceștia din urmă vor fi implicați direct în identificarea subiectelor și a surselor, în editarea și redactarea materialelor. Ulterior, toate produsele vor fi distribuite pe canalele mass-media locale și pe pagina de FB a IREX Europe în Moldova.

Doar postul de televiziune ELITA TV care emite în şase raioane ale Republicii Moldova va realiza un proiect pentru promovarea vocii tinerilor în media regională, ateliere cu jurnaliști rezineni, un concurs de subiecte video, emisiuni TV şi excursii la Şcoala de Jurnalism şi Centrul Media pentru Tineri. 

ELITA TV, împreună cu alte patru instituţii media locale au fost selectate în urma unui concurs de IREX Europe Moldova, dedicată încurajării tinerilor din regiuni să se implice activ în depistarea şi raportarea problemelor la nivel local, prin realizarea materialelor jurnalistice de calitate. De asemenea, instituţiile media selectate vor beneficia de un training la tema: Jurnalism cetățenesc și dezvoltarea strategiei de lucru cu tinerii.  Finanțarea este acordată în cadrul proiectului „Încurajarea tinerilor pentru ca să devină cetățeni activi”, ce  se va desfășura în perioada noiembrie 2017 – noiembrie 2019. Proiectul este implementat de IREX Europe și Asociaţia Obştească „Centrul Media pentru Tineri”.

AUTOR: Liviu Damian

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *