Republica Moldova se va confrunta în acest an cu o descreștere economică de 4,6 %, potrivit prognozelor Fondului Monetar Internațional, făcute publice pe site-ul FMI. În același timp, FMI avertizează că declinul ar putea fi mai mare în cazul în care Republica Moldova nu-și va reduce datoriile din sectorul privat. Experții consideră că este puțin probabilă semnarea în acest an a unui acord cu FMI, fapt ce se va solda cu reduceri de salarii și disponibilizări masive.

Confruntat cu datorii, Guvernul de la Chișinău ar trebui să urgenteze măsurile de soluționare a creditelor neperformante, să relaxeze piața muncii și să îmbunătățească mediul de afaceri, pentru a evita o degradare substanțială a economiei, care va înregistra o descreștere de 4,6 % în acest an, susțin experții Fondului Monetar Internațional, transmite Radio Chișinău.

Astfel, reprezentanții FMI mai recomandă clasei politice de la Chișinău să se concentreze pe sprijinirea cererii interne și finalizarea procesului de reparare a bilanțurilor în sectorul privat.

Potrivit expertului economic, Sveatoslav Mihalache, pentru a evita o criză de proporții, Guvernul trebuie de urgență să elaboreze un plan anticriză, care să includă lichidarea Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank.

AUTOR: Alexandra Șaiman, corespondent MOLDOVA 9

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *