Indiferent de situațiile în care se află cetățenii, companiile, pentru procurarea unui bun, pentru dezvoltarea afacerii, toți participă și intră în relații de creditare/microcreditare, mai nou. Bine ar fi ca înainate de a face acest pas, sau chiar dacă sunteți în fața unui astfel de consilier, urmează să luați câteva sfaturi de la juriști, or, de regulă după ce luați aceste credite, peste ceva timp oricum veniți în ajutor către colegii noștri. Iar pentru a fi mai în formă, urmează să verificați și să analizați cîteva aspecte, importante de altfel, și anume:
Mai întâi de toate definim câteva cuvinte:
Potrivit art.1236 Cod civil RM prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobînda şi alte sume aferente prevăzute de contract.
Se vor distinge următoarele tipuri de credit:
– credit “mare” – situaţie cînd datoria netă la credite a unei persoane sau a unui grup de persoane acţionînd în comun alcătuieşte zece la sută. sau mai mult din capitalul normativ total al băncii;
– credit overnight – este o formă de credit acordat de BNM peste noapte băncilor autorizate pentru soluţionarea necesităţii curente de plată;
– credit de consorţiu – creditarea unei întreprinderi sau a unui proiect de proporţii mari de către câteva bănci care şi-au asociat resursele creditare pentru a reduce riscul pierderilor în cazul insolvabilităţii debitorului ;
– credit în stare de acumulare – este creditul la care toate plăţile au fost achitate la termen, sunt curente şi se aplică principiul sporirii. Creditul la care plata nu a fost achitată în termen de până la 60 zile de asemenea se consideră credit în stare de acumulare;
– credit în stare de neacumulare (fără dobândâ) – este creditul, la care plata n-a fost achitată mai mult de 60 zile. La creditul în stare de neacumulare sporirea dobânzii se întrerupe;
– credit expirat – toată suma unui credit (soldul creditului) este considerată expirată când plata n-a fost primită în termen de maximum 30 zile. Dacă un credit a fost considerat ca expirat, toată suma creditului (soldul creditului) şi dobânda neachitată sunt considerate expirate. Pentru perioada când creditul este considerat ca expirat, dobânda se sporeşte până ce creditul nu va fi trecut în stare de neacumulare a dobânzii;
– credit renegociat – pentru ca un credit să fie considerat renegociat, în contractul nou trebuie să fie stipulată o reducere a ratei dobânzii sau a sumei iniţiale a creditului, sau a ambelor, ţinând cont de înrăutăţirea situaţiei financiare a debitorului, ceea ce banca o face în condiţii excepţionale;
– credit prolongat – un credit prelungit sau înnoit cu aceeaşi rată a dobânzii şi sumă iniţială ca şi la creditul iniţial. Pentru ca un credit să fie considerat prolongat, contractul trebuie să fie semnat înainte de expirarea termenului de acţiune a contractului iniţial. De asemenea, se va ţine cont de prevederile Legii nr. 202 din 12 iulie 2013 privind contractele de credit pentru consumatori, în partea în care acestea prevăd altfel.
Trebuie să recunoaștem faptul că astfel de dosare în instanță sunt multe, iar încasarea datoriilor, practic a devenit o afacere profitabilă pentru unii colegi, iată de ce Plenul CSJ vine și cu recomandări în acest sens, pentru a ușura de altfel procesele deloc ușor îngreunate de proceduri complexe, dar și variații creative ale juriștilor.
Sesizarea în ultimul timp a instanţelor de judecată cu unele cerinţe rezultate din obligaţii pecuniare, altele decât cele izvorâte din creditul bancar sau împrumut, au dictat necesitatea conturării unei poziţii unice a Plenului CSJ în abordarea problematicii în cauză. S-a impus statuarea asupra chestiunii ce ţine de încasarea datoriei (pentru procurarea mărfurilor, serviciilor acordate etc.), a penalităţilor şi/sau a dobânzilor de întârziere, cu oferirea unor explicaţii privitoare la înaintarea concomitentă sau alternativă a cerinţelor menţionate.
Esențial este atunci când se încheie un astfel de contract, important să se țină cont de comisioanele mari/grase aruncate pe hârtie, unde practic nici nu sunt văzute, spuse, nemaivorbind citite, iată de ce avem practica unor astfel de dosare abuzive și cu mari abateri de la procedură/de la lege.
Astfel, reclamantul, solicitând încasarea datoriei şi a penalităţii pentru neonorarea obligaţiilor de plată a mărfii livrate, poate prezenta în instanţă facturi sau alte documente în temeiul cărora a fost livrată marfa. Totodată, în calitate de probă pentru încasarea penalităţilor, poate fi prezentată o scrisoare de garanţie semnată de debitor, în care el îşi asumă obligaţia de a achita penalitatea în mărime procentuală în cazul întârzierii executării obligaţiilor.
Pentru a calcula dobânda de întârziere, se ia suma ce urma a fi achitată (spre exemplu, 37120 de lei), se înmulţeşte cu rata de bază a BNM (spre exemplu, 12,5%), la care s-au adunat 5 % sau 9 % (în funcție de persoana debitorului – consumator sau nu). Suma obţinută se împarte la 365 de zile, apoi se înmulţeşte cu numărul de zile care constituie perioada de întârziere (spre exemplu, 31.05.2006 – 03.11.2008 = 887 de zile). 37120 x (12,5%+9%) x 887 = 19394 365. Reclamantul urmează să prezinte instanţei descifrarea modalităţii de calcul a dobânzii de întârziere solicitate.
Costul total al creditului pentru consumatori îl prezintă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri, pe care trebuie să le suporte consumatorul, în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de creditor. Aceleaşi prevederi cuprinde şi pct. 20 din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori: costul total al creditului pentru consumator trebuie să cuprindă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele, onorariile intermediarilor de credit și orice alt tip de onorarii, 3 pe care consumatorul trebuie să le plătească, în legătură cu contractul de credit, cu excepția taxelor notariale. Din prevederile legale reţinute rezultă că, la încheierea contractului de microfinanţare (împrumut), creditorul (organizaţia de microfinanţare) poate prevedea încasarea unor comisioane, taxe şi orice alt tip de costuri, pe care trebuie să le suporte consumatorul, în legătură cu încheierea contractului de împrumut. Conform definiţiei, comisionul este o remuneraţie, de obicei, procentuală, primită în schimbul unei afaceri comerciale sau efectuării unui serviciu. Întrucât legislaţia naţională privind clauzele contractului, încheiat cu consumatorul, prezintă multe diferenţe, în majoritatea cazurilor, consumatorii nu cunosc normele de drept care reglementează contractele respective, pentru a proteja cetăţeanul în rolul său de consumator este necesar şi esenţial să se elimine clauzele abuzive în contractele de împrumut.
Toate clauzele contractuale, incluse în contractele de împrumut, încheiate cu consumatorii, urmează a fi examinate sub aspectul legalităţii lor, prin prisma normelor menţionate. Instanţele nu trebuie să trateze din perspectiva prevederilor de drept comun cauzele, în care se cere constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit/împrumut, ci, cu precădere, din perspectiva legilor și jurisprudenței, privitoare la drepturile consumatorilor.
Dar dacă întoarcem cealaltă parte a monedei, atunci observăm printr-un studiu efectuat de către www.sondajuridic.md, fapt că: debitorii nu au bani pentru a-și achita datoriile aceștia trebuie tratați în mod amiabil, asta fiind părerea a 50 % din respondenți, 16 % zic că trebuie să-i tratăm respectuos, dar invocînd cauzele în caz de neonorarea a obligațiunilor asumate, iar 33.3 % sunt mai categorici, acentuând eventualitatea unui proces judiciar.
Și chiar dacă, sunteți într-o astfel de situație, atunci urmează să țineți cont de următoarele sfaturi:
- este posibil ca serviciile de încasare a unor datorii să fie externalizate, urmându-se astfel exemplul Bulgariei, or aici atât datoriile private, cât și cele publice pot fi cedate companiilor specializate în încasarea datoriilor, exemplu concret este faptul că “a fost externalizată o parte din încasarea unor debite, unde noi, ca fisc, ca stat, nu avem capacitatea încă de a recupera sume consistente”, spunea inspectorul fiscal din Sofia.
- procedura de încasare conține mai multe etape, care urmează a fi parcurse, unde fiecare etapă trebuie discutată cu clientul, pentru a vedea avantajele sau dezavantajele acestei operațiuni, ca ulterior să nu apară situații de conflict.
surse:
- http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=284
- http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=137
- http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=144
- https://jsa.md/2016/10/19/experienta-in-sofia-bulgaria/
***Materialul este realizat în parteneriat cu Centrul de Analiză, Cercetare și Consultanță Juridică JUSTSTUDIUMANIMA (www.jsa.md)