Jocurile Olimpice de Iarnă de la PyeongChang (Coreea de Sud) s-au încheiat cu un spectacol INEDIT. “Aţi arătat cum sportul poate aduce oamenii laolaltă în lumea noastră fragilă, aţi arătat că sportul poate construi legături. CIO va continua dialogul olimpic şi după stingerea flăcării olimpice. Suntem conduşi către acest ţel de încrederea noastră în viitor”, a afirmat preşedintele forului olimpic în discursul său. Spectacolul a fost marcat de tehnologia de ultimă oră, cu un show remarcabil cu drone, care au realizat în aer imaginea mascotei Jocurilor, tigrul alb Soohorang, lăsând apoi locul unei inimi imense.

La Olimpiada de Iarnă, Norvegia a obținut locul întâi în clasamentul medaliilor. Nordicii au cucerit 39 de medalii dintre care 14 de aur. Podiumul a fost completat de Germania (31 de medalii, 14 aur) şi de Canada (29 de medalii, 11 aur).

La hochei masculin, proba cea mai urmărită, finala a fost câştigată de Rusia, concurentă la PyeongChang sub un drapel neutru, în faţa Germaniei, scor 4-3. În finala mică, Canada a trecut de Cehia, scor 6-4.

Următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă se va desfășura la Beijing, în 2022.

REDACTOR: Alexandra Șaiman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *