Președintele României Klaus Iohannis a încurajat la Strasbourg, comunitatea Consiliului European să continue să acorde sprijin Republicii Moldova, informează agenția de presă Agerpres.

“România a susținut ferm evoluția democratică a Republicii Moldova încă de la declararea independenței sale, în 1991. România a fost primul stat din lume care a recunoscut independența Republicii Moldova. După 26 de ani, ne păstrăm convingerea că singura cale care poată să aducă prosperitate pe termen lung statului nostru vecin este integrarea europeană. Acest obiectiv poate fi realizat doar printr-un profund proces de reforme, bazat pe asigurarea stabilității politice interne și a implicării responsabile a tuturor factorilor politici și instituționali în consolidarea acestui proces. Acest lucru este esențial pentru modernizarea statului și susținerea parcursului european al acestuia, în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova. Astfel, încurajez comunitatea Consiliului Europei să continue să sprijine Republica Moldova, luând în considerare, de asemenea, și următoarele alegeri parlamentare din 2018, care vor avea un rol crucial în privința viitorului democrației din această țară”, a precizat președintele român Iohannis.

Tot astăzi liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, a primit în dar de la deputata liberală Alina Zotea harta României Mari, din care făcea parte și Basarabia.

Liviu Damian // radionunta.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *