Recent, la editura Pontos, într-o splendidă ținută tipografică a văzut lumina tiparului monografia “Ornamentul: fenomen artistico-estetic (Viziuni ontologice și estetice asupra ornamenticii țesăturilor tradiționale)”, autor Ludmila MOISEI, doctor în istorie, cercetător științific la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei.
Lucrarea a apărut la un an de la marcarea unui mare eveniment cultural al poporului român, includerea în Patrimoniul UNESCO a Tehnicilor tradiționale de realizare a scoarței din România și Republica Moldova. Cartea abordează mai multe aspecte inedite ale patrimoniului cultural al Republicii Moldova. Mai exact, este vorba despre decorul artistic al țesăturilor tradiționale, printre care covorul are un rol distinctiv, dar și despre rostul ornamentului într-o lume multiculturală, supusă globalizării. Fiind în anul european al Patrimoniului, am putea afirma că este o apariție necesară revitalizării anumitor segmente culturale, sau, după cum a menționat și cercetătoarea Varvara Buzilă în cuvântul introductiv al cărții „timpul apariției acestei cărți este propice proceselor actuale de reconsiderare a fondului de simboluri în contextul căutării, construirii, promovării și demonstrării identității culturale a societății noastre”. Despre importanța monografiei, despre ornament, funcțiile și semnificațiile acestuia, despre şi particularitățile artistico-estetice ale țesăturilor tradiționale, dar și alte informații interesante am aflat de la autoarea monografiei.
M9: Doamna Moisei, ce rol ocupă domeniul ornamental în cultura tradițională și ce semnificație are ornamentul în contextul procesului de globalizare?
Ludmila Moisei: Domeniul ornamental reprezintă un indicator cultural, capabil să reflecteze trăsăturile spirituale ale comunităților umane, fie ele locale, regionale, naționale sau universale. Inserate în contextul etnopsihologic și etnocultural, ornamentele au devenit reprezentative în cultura fiecărui popor, deoarece reprezintă nivelul de artistism al neamului, viziunea colectivității umane asupra lumii, precum şi un mod de comunicare ideatic. Ornamentul, am putea spune, are spectru tridimensional: element decorativ, simbol artistic de comunicare și însemn al identității culturale. După locul pe care îl ocupă în cultura tradițională, cercetarea domeniului ornamental a fost mereu în actualitate, mai ales astăzi, când procesul globalizării se declanșează vertiginos peste toate domeniile vieții, punând într-un real pericol identitatea culturală. În acest context, promovarea ornamentului echivalează cu salvgardarea identității culturale și cu promovarea valorilor estetice ale poporului român. În acest context, ornamentul devine un imperativ al timpului, de o importanță incontestabilă, prin care se promoveaza valorile noastre ca popor.
M9: Răsfoind monografia am observat că abordați în mod deosebit ornamentica țesăturilor de interior (scoarțe, lăicere, păretare ș.a). Care era rostul acestor țesături în decorul interiorului ?
Ludmila Moisei: Trebuie să subliniez faptul că în gospodăria țăranului basarabean de până la mijlocul secolului al XX-lea, țesăturile din lână (scoarțe, lăicere, păretare) sau fibre textile (ștergare) erau percepute ca obiecte ce emanau energii pozitive, avînd rolul unor cărți cu imagini de mare putere simbolică, descifrarea cărora se încearcă a se face pînă în prezent. Ele aveau un rol esențial și funcții bine stabilite: obiecte utilitare, obiecte estetice, apotropaice sau simbolice. Astăzi, sub impactul fenomenului tradiței culturale, ele practic ți-au pierdut aceste funcții, dar cu efortul cercetătorilor din domeniu urmează a le conferi titlul bine meritat de embleme națioanle. Voi remarca și modul de organizare a țesăturilor în cadrul interiorului și-mi voi permite să presupun că ele erau amenajate în funcție de decor, în aşa mod, încât să fie percepute din perspectiva orizontalei şi să cuprindă întreg universul cu straturile sale. Astfel, la cel mai jos nivel erau amplasate lăicerele cu alesăturile în vrâste și alternanțe fitormorfe. Acestea corespund primului registru al împărţirii lumii pe verticală, subpământului și trimit la semnificaţia apei. Pe pereţi, în imediata apropiere a mobilierului, erau atârnate de jur-împrejur păretarele alese. Pentru a forma un întreg decorativ şi a se afla în armonie cu piesele aşternute pe jos sau pe mobilier, ţesăturile de pe pereţi aveau decorată doar marginea de sus. Ulterior, mai sus de păretare erau atârnate scoarţele, care organizează suprafaţa pereţilor, dimensionând spaţiul prin intermediul decorului. În anumite localităţi (din raioanele Ştefan Vodă, Râşcani ş. a.), tot la nivelul pereţilor, dar în unghere, erau atârnate ungherarele care, de obicei, se plasau sub icoană şi atunci motivele lor principale erau cele religioase (cununiile, crucea, prescura etc.). Din perspectivă semiotică, păretarele, scoarţele şi ungherarele, prin decorul ornamental şi prin modul de dispunerere, prezentau registrul terestru al microuniversului din interiorul locuinţei. Această cuprindere spaţială a covoarelor a stimulat dezvoltarea unui fond bogat de motive, valorificând toate categoriile de ornamente tematice, cunoscute în creaţia tradiţională.
M9: Apropos de motivele ornamentale, cunoaștem ideea că ele conțineau anumite semnificații. Ne-ați putea spune care sunt semnificațiilor celor mai frecvente motive decorative?
Ludmila Moisei: Pentru început am să sublinez faptul că motivele decorative se împart în mai multe categorii: geometrice, fitomorfe, antropomorfe, zoomorfe, cosmomorfe, avimorfe, scheomorfe ș.a. Din fiecare categorie existe anumite motive care de-a lungul timpului s-au aflat în atenția Eului creator și față de care, din anumite considerente, colectivitățile umane au avut predilecții aparte. Așadar, dacă să ne referim la fiecare pe rând, din grupul motivelor geometrice aș nominaliza cercul, simbol al plinătății, luminii și diurnului, asociat în mentalitatea tradițională cu roata, coroana sau colacul; rombul, simbol feminin, ce reprezintă matricea vieții, semn sacru al fertilității pământului, ce imprimă convingerea că viața este dependentă de roadele pământului și zigzagul care prin forma sa trimite la unduirea apei, alternanța deal-vale sau fulgerul. La categoria motive fitomorfe/vegetale menționez busuiocul, cunoscut pentru calitățile sale afrodisiace, dar și ca simbol ce asigură liantul omului cu valorile spirituale, plantele cerealiere (grâul, porumbul) ca simboluri universale ale agriculturii, fertilității naturale și recoltei. De altfel, este stiut că spicul de grâu este semn al aluatului pentru ofrandă și indică rodnicia pământului. Tot aici aduc în discuție imaginea copacului ca arbore al vieții, a frunzei de trifoi și altor motive, dar le las pe seama cititirilor pentru a le descoperi printre paginile cărții. La categoria motive zoomorfe și antropomorfe menționez calul – arhetip fundamental al omenirii cu semnificații apotropaice, cocoșul – considerat pasăre națională, simbol solar al bărbăției, purtător de noroc și victorios asupra întunericului. În tradiția populară se consideră că dacă oamenii îi pun efigia pe ușu sau pe acoperișul casei, locuința este protejată împotriva duhurilor nopții. Dintre motivele antropomorfe remarc imaginea femeilor adesea prinse în horă ce simbolizează cultul fertilității și al feminității. Hora fetelor este legată de lună, seducție și fertilitate, pe când hora fetelor și a băieților face trimitere la comunitate, fiind legată de inițiere, apartenență și integrare, or, intrat în horă, trebuie să joci – să respecți ritmul, pașii și regulile în comunitate. Acestea sunt doar unele dintre motive, celelate,la fel cu profunde conotații simbolice, urmează a fi explorate de către publicul de cititori cointeresați de fenomenul ornamental.
M9: Cărui public îi este adresată monografia? Cine ar putea fi cointeresat de domeniul abordat?
Ludmila Moisei: Monografia este adresată cercetătorilor, profesorilor și studenților din domeniile socio-umane: antropologie, istorie, etnologie, mitologie, artă plastică, specialiștilor din industria artelor decorative și design, artiștilor plastici, amatorilor de artă și anticariat, meșterilor populari și tuturor celor pasionați de arta frumosului.
M9: Cunoaștem că odată cu includerea covorului în patrimoniul UNESCO tot mai mult se insistă asupra valorificării covorului tradițional. Care este valoarea covorului tradițional în prezent și cum este promovat la nivel național?
Ludmila Moisei: Și în prezent, ca în trecut, covoarele tradiționale au valoare de unicat, find la mare căutare de colecționarii particulari. Tototdată se observă o puternică tendință de decorarare a spațiului cu covoare tradiționale acestea încadrându-se perfect în stilul paleo-modern, atît de apreciat de către designerii moderni. Un rol aparte în acest sens ocupă tapiseriile, acele covorașe decorative de mici dimensiuni, cu motive decorative preluate de pe vechile scoarțe care reprezintă o simbioză perfectă a tradiționalului cu modernul. Fiind situate la confluența dintre tradițional și modern, fiind marcate de schimbări de gust estetic, de fenomenul aculturației și interferențelor culturale, covoarele rămân a fi recunoscute ca parte din zestrea culturală a poporului nostru, iar dovezi în acest sens sunt acțiunile de promovare a covorului basarabean. Când spun aceasta mă refer în primul rând la organizarea deja de patru ani consecutiv a Târgului Național al Covorului cu genericul „Covorul Dorului”. Inițial, Festivalul se desfășoară la Chișinău, dar ulterior și în alte raioane ale republicii. Deasemenea, un aport considerabil la promovarea și revitalizarea covorului revine Centrului de Meșteșuguri „Arta Rustică” din Clișova Nouă, Orhei, unde meșterițele țesătoare îndrumate de conducătoarea centrului, dna Ecaterina Popescu revitalizează tradiția țesutului manual al covoarelor, restabilind vechi motive ornamentale. Tot în acest sens, menționez Muzeul „Casa Părintască” din s. Palanca r-nul Călărași, condus de dna Tatiana Popa cunoscută pentu abilitatea de țesere a covorului în bumbi. Remarc și fabricile de covoare S.A „Floare Carpet” și S.A. „Covoare Ungheni”, care prin intermediul colecțiior de covoare tradiționale, deși produse industrual, reușesc să redea până identitate motivele ornamentale de pe vechile covoarele țesute manual.
M9: Doamna Moisei ce alte măsuri în viziunea dvs. ar mai putea fi întreprinse pentru promovarea covoristicii tradiționale și a ornamentului ca fenomen artiso-estetic?
Ludmila Moisei: Ceea ce am să propun reiese din obiectivele Strategiei de dezvoltare a culturii cu privire la patrimoniul cultural. În aces sens menționez următoarele:
– Organizarea expoziţiilor de ţesături tradiţionale, care ar promova valoarea decorativă şi simbolică a ornamentelor;
– Lansarea unor cicluri de emisiuni televizate despre evoluţia şi estetica ornamentului;
– Crearea unor filme documentare la temă, care prin diverse Festivaluri şi Forumuri Internaţionale, ar avea un rol important la valorificarea artei noastre populare, inclusiv a ornamenticii – moment emblematic al artei decorative şi component distinctiv al identităţii culturale;
– Elaborarea unor ghiduri şi materiale infomative etnologice care ar familiariza cititorul, inclusiv tânăra generaţie, despre semnificaţiile simbolurilor, metaforelor, construcţiilor arhetipale conţinute în ornamentica tradiţională.
– Prezentarea rezultatelor obţinute în cadrul facultăţilor cu profil artistic cu scopul de a promova vechile motive ornamentale în contextul aplicării artei cibernetice în realizarea lucrărilor.
Totodată, consider că actualmente, odată cu accentuarea crizei identitare, când are loc o schimbare rapidă a paradigmelor culturale (și prin aceasta se produce o modificare alertă a gustului estetic), memoria colectivă, dar și datoria de fii și fiice ai acestui neam, ar trebui să ne determine pe fiecare dintre noi să acționăm în direcția promovării valorilor tradiționale și continuității faptelor culturale în timp.
M9: Vă mulţumim pentru interviul acordat.
AUTOR: Liviu Damian