A cucerit Cipru, Franţa, Irlanda. A strălucit pe micile ecrane a posturilor de televiziune naționale: TVC 21, Jurnal TV, MOLDOVA 1, TVR. Şi în fiecare zi cucereşte internauții cu abilitățile lui de a #simți orice şi oriunde. Jurnalist de invidiat, activ şi cu un spirit de explorator. Interviu cu Vitalie Guțu – omul care e mai mult decât pare.

M9: Cum ai decis să faci Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării?

Vitalie Guțu: A fost o decizie, mai degrabă, spontană, decât una bine calculată și așezată în timp. Ca fiecare al treile tânăr din Republica Moldova am mers la Universitatea de Stat din Moldova pentru a depune dosarul de acte pentru facultatea de Drept. Când am ajuns în ziua aplicării la studii, în fața comisiei de admitere la specialitatea Drept era un rând imens. Eu nu prea aveam timp la dispoziție și nici nu bănuiam că va fi o asemenea aglomerație. Dar, alături de facultatea de Drept, câțiva profesori primeau actele la facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Acolo erau în jur de cinci persoane și mi-am spus că aici voi merge și îmi voi face studiile. Și asta mi-a luat doar zece minute. Și nu regret acest fapt. Și asta pentru că, după ce am intrat la Jurnalism, peste un an de zile mi-am îndeplinit visul de a face și dreptul și am depus actele la drept. Și uite așa, am făcut două facultăți în paralel.

M9: Ce rol joacă jurnalismul în viața ta?

Vitalie Guțu: Jurnalismul pentru mine este stil de viață, este o abordare a lucrurilor și a oamenilor. Datorită practicării jurnalismului am marele noroc să întâlnesc oameni și istorii care inspiră, care motivează și datorită acestor lucruri poți și tu realiza cu succes tot ceea ce ți-ai propus. Practicând jurnalismul recunosc, uneori, ești în avantaj, iar alteori, există riscul de a fi supus unor atacuri din partea mai multor personaje din cadrul societății.

M9: Activitățile în care ești implicat îți ocupă foarte mult timp. Cum reușești să faci o balanță între viața personală și cea profesională?

Vitalie Guțu: Să știi că cel care își dorește să realizeze lucruri bune și de calitate, indiferent în ce domeniu activează, le reușește pe toate. Așa încerc să fac și eu. Într-adevăr, sunt implicat în multe proiecte, care pe bună dreptate îmi ocupă mai tot timpul. Îți divulg un mic secret. Până acum aproape un an și jumătate, făceam multe activități, dar nu prea îmi ieșea să le scot cap la cap, iar deadline-urile nu erau îndeplinite și nu mă simțeam eu bine. Ei, să știi că după ce am început să practic în fiecare dimineață sport, în viața mea lucrurile au început să se așeze la locul lor. Și astfel, mi-am dat seama că odată ce faci sport, îți programezi orice activitate indiferent la ce oră și cum, dar cel mai important e că le reușești.  Și să știi, că sportul te responsabilizează pe de o parte, și îți dă satisfacție profesională și personală, evident, pe de altă parte.

M9: Cum te simți atunci când te gândești la cariera pe care o ai în spate?

Vitalie Guțu: Încă nu am ajuns la acea etapă a vieții mele ca să mă gândesc la anii de televiziune pe care îi am în spate. Consider că, mai am multe de învățat de la profesioniștii locali, dar și din exterior. Și cred eu, am încă foarte multe de dat și de demonstrat că sunt cel mai tare jurnalist și sper să-mi reușească acest lucru. Și sunt convins de acest lucru, pentru că depun eforturi zilnice pe această direcție.

 

M9: Ce ai reușit să înveți din toate activitățile pe care le realizezi?

Vitalie Guțu: În fiecare zi învăț câte ceva. Orice om cu care mă întâlnesc sau orice poveste pe care o filmez și o dau la televizor sau pe online este o lecție de viață pentru mine. Unii mă inspiră, alții îmi spun prin acțiunile lor că nu e bine să faci un lucru sau altul. Deci, lumea în care mă mișc este o școală, pe care frecventez zilnic și mă strădui să nu absentez.

M9: Știu că ai în gând să pleci din jurnalism. Ce te-a determinat să iei această decizie?

Vitalie Guțu: Orice început are și un sfârșit. Aș rectifica aici un pic. Niciodată, probabil, nu vor pleca din jurnalism, că nu-mi va permite propria conștiință. Mai exact, îmi doresc să plec din televiziune. Și motivul ar fi unul simplu: îmi doresc să trec pe online – o nișă care se dezvoltă cu pași galopanți și îți oferă varii posibilități de dezvoltare. Dar îmi doresc un proiect puternic, mare și durabil pe net. Lucrez la acest capitol.

M9: Cei care te urmăresc te știu ca – Omul care #simte oriunde și oricând. Ce se “ascunde” în spatele acestui “#simte”?

Vitalie Guțu: Sună frumos „Omul care #simte oriunde și oricând”. În spatele acestui hashtag se ascunde emoția și trăirea mea sinceră de a simți lucrurile, acțiunile și oamenii care mă înconjoară. Mă bucură enorm că deja #simte a devenit o emblemă a mea. Și de fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva, primul lucru care sunt întrebat: Ce #simte Vitale azi, acum sau ieri. Deci, e bine zic eu.

M9: Sportul este și el o parte din tine. Cum reușești să te automotivezi în fiecare dimineață?

Vitalie Guțu: Sportul este parte din mine și nu văd o altă abordare a filosofiei vieții mele fără mișcare și acțiune fizică. Mă motiveză un simplu lucru: să fie unic în ceea ce fac și să le fac primul.

M9: Ai reușit să scapi de multe kilograme. În afară de sport ce alți factori au mai contribuit la rezultatele pe care le ai?

Vitalie Guțu: Nu știu dacă am scăpat de puține sau multe kilograme, un lucru este cert trebuie să mai dau jos de pe mine. Sincer,  o dată ce începi să practici sportul, cumva vine de la sine și adoptarea unui regim alimentar mai echilibrat și sănătos. Probabil acestea ar fi și alte elemente care contribuie la modelarea mea, care continuă și voi demonstra că se pot obține rezultate frumoase doar așa prim motivație și voință. Și cel mai important, cu ciocolată neagră.

M9: Fiecare om implicat în multe activități, ajunge să cedeze. Tu cum reușești să faci față la tot și toate?

Vitalie Guțu: Sincer, nu știu cum fac față lucrurilor. Să știi, totuși, că sunt momente când îmi spun că gata trebuie de pus punct, că nu mai pot. Dimineața mă trezesc și cu mai multă dăruire să fac proiecte sau alt gen de lucruri, care sunt alimentate și cu mai multe idei. Tocmai de aceea, nu îmi permit să cedez.

M9: Unde vrea să ajungă Vitalie Guțu?

Vitalie Guțu: Vitalie Guțu își dorește să ajungă unde va ajunge. Adică, doar înainte și să facă proiecte care ar bucura oamenii.

M9: Care ar fi sfatul pe care ți l-ai da ție, celui din trecut?

Vitalie Guțu: Să aibă mai mult curaj, pe undeva mai mult tupeu și să nu aibă temerea că dacă va greși e sfârșitul lumii.

 

AUTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *