La 9 iunie 2019,  Curtea Constituţională a Republicii Moldova a examinat sesizarea nr.113f/2019 depusă de către un grup de deputaţi privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova.

În baza articolelor 85 alin.(1), 135 alin. (1) lit. f) şi 140 din Constituţie şi a Hotărârii Curţii Constituţionale  nr. 13 din 8 iunie 2019, Curtea Constituţională a emis următorul aviz:

  1. Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului refuzul deliberat al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a sesiza Curtea Constituțională, pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului și de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate, fapt care reprezintă, potrivit articolului 91 din Constituţie, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale în acest sens.
  2. În baza articolului 91 din Constituţie, potrivit ordinii exercitării interimatului, Prim-ministrul în exercițiu, dl Pavel Filip, în calitate de Preşedinte interimar al Republicii Moldova va sesiza Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a și, după caz, va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.

Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *