Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” inițiază vaccinarea studenților și a medicilor-rezidenți împotriva noului COVID-19. Aproximativ 1 000 de persoane vor fi imunizate cu vaccinul BBIBP-CorV, produs de către Sinopharm Beijing Institute of Biological Products.

sursa foto: google.com

Procesul de imunizare va fi lansat luni, 22 martie, cu începere de la ora 11.00, în incinta Centrului de Medicină Tradițională Chineză, unde Universitatea a amenajat cel de-al doilea centru de vaccinare pentru studenți, medici-rezidenți și personalul universitar.

Vaccinarea este benevolă și se va efectua în baza buletinului de identitate și a contului personal din Sistemul Informațional de Management Universitar.

„Specialiștii din cadrul instituției noastre au analizat vaccinul BBIBP-CorV, oferit țării noastre de Emiratele Arabe Unite, și au constatat că este unul sigur și are o eficacitate înaltă (79,3 %) împotriva coronavirusului de tip nou. Pentru comparație, AstraZeneca are o eficacitate de 72 %”, a menționat rectorul Emil Ceban.

Vaccinul BBIBP-CorV este aprobat în peste 20 de țări ale lumii, printre care China, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Argentina, Serbia, Ungaria ș.a. De asemenea, acesta este în proces de aprobare de către Organizația Mondială a Sănătății, după ce a trecut toate cele trei etape de evaluare, transmit responsabilii.

Vaccinul BBIBP-CorV se administrează în două prize, la interval de 3 săptămâni, și nu are contraindicații. Se utilizează pentru toată populația, de la vârsta de 18 ani, cu excepția persoanelor care ar putea fi alergice la unul dintre componente – sodium aluminium sulphate, substanțe ce se adaugă în toate vaccinurile pentru a le spori imunogenitatea. În caz de apariție a unor reacții alergice, persoanelor nu li se va administra a 2-a doză de vaccin.

Sinopharm este un vaccin inactivat ce stimulează organismul să genereze un răspuns imun și protejează de infecție. 

REDACTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *