Declaraţii tari ale lui ILIE ILAŞCU, fost deţinut politic al regimului separatist. Potrivit lui Ilaşcu, toate relele au început de la Chişinău, pentru că aşa a vrut conducerea Republicii Moldova. Despre acest lucru a afirmat Iie Ilaşcu în cadrul emisiunii “Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.

ILIE ILAŞCU, fost deţinut politic al regimului separatist

Toate relele au început la Chişinău. Acea mare trădare care a fost, pentru că s-au ferit toţi să spună, chiar şi până acum: cine am fost noi, cum am ajuns noi acolo şi abandonaţi. Au dat vina pe separatişti, că ăia ne-au arestat. În principiu, separatiştii, în afară de Antiufeev, care era al Federaţiei Ruse, nici nu s-au ocupat. Au venit la mine în puşcărie reprezentanţi ai lui Smirnov. Smirnov întotdeauna s-a temut de noi şi de ceea ce putea să i se întâmple lui şi familiei sale. Întotdeauna mi-a spus că nu are nimic cu mine şi chiar mâine m-ar da înapoi, pentru că eu sunt în principiu, prizonier de război şi nu terorist ş.a.m.d. Dar mă rog, ce şi-au dorit unii la Chişinău, aceea s-a şi întâmplat.

Ilaşcu mai spune că era întocmită o listă cu numele celor care urmau să fie eliberaţi, dar acea listă nu a fost semnată de preşedintele de atunci, Mircea Snegur şi i-a ordonat ministrului de Securitate, Vasile Calmoi ca numele lui Ilie Ilaşcu să fie exclus din document.

ILIE ILAŞCU, fost deţinut politic al regimului separatist

La acea vreme trei părţi din Republica Moldova: Ministerul Securităţii, Ministerul Apărării şi cel de Interne să depună listele cu prizonierii care există pe teritoriul Transnistriei. Toate s-au depus. În prima listă care a fost alcătuită de Vasile Calmoi, la acea vreme ministru al Securităţii, am fost inclus, dar când au plecat la Snegur să semneze aceste liste, Mircea Snegur a refuzat să semneze şi i-a ordonat lui Calmoi să scoată aceste nume din acea listă, ceea ce şi s-a întâmplat. Şi noi am rămas abandonaţi acolo, deoarece s-a dat ordin de mobilizare a noastră în clădirea ministerului Securităţii. La 4 martie am fost chemat de urgenţă la Comisariatul din Tiraspol şi mi s-a înmânat o citaţie de mobilizare în trupele speciale ale Armatei a 14-a, ori ale Transnistriei. Eu, bineînţeles că am refuzat. ei mi-au oprit livretul militar, eram ofiţer la acea vreme, şi mam dus acasă, iar de acasă am fugit la Chişinău. Iar aici, m-au prins cei de la Chişinău şi m-au mobilizat în trupele speciale ale ministerului Securităţii.

Tot în cadrul aceleaşi emisiuni, Ilaşcu a recunoscut că el nu a fost eliberat, ci doar transferat, iar tot ce se vorbeşte în public este ceva fictiv.

ILIE ILAŞCU, fost deţinut politic al regimului separatist

Eu nu am fost eliberat, eu am fost transferat de aşa-zisele autorităţi din Transnistria. Cu dl. Antiufeev am mers singuri la Chişinău, pe străduţa de pe lângă Preşedinţie, şi m-a transfera din mână-n mânî domnului Pasat. Deci, a fost un transfer. După ce CEDO a cerut statutul pe care îl am în prezent, cei de la Moscova via Tiraspol au alcătuit aşa-numita graţiere a mea, pe care nu a cerut-o nimeni. Nici autorităţile Republicii Moldova, nici eu. A fost ceva fictiv. Problema este că în primăvara lui 2000 servicile de drept ale Moldovei s-au întâlnit cu partea rusească la Odessa, în primul tur, în cel de-al doilea tur au venit şi serviciile secrete din România. Şi trebuia să facă cu noi ceva. De împuşcat nu puteau să ne mai împuşte şi au decis să mă deporteze în România, ca să nu le încurc în politică la Chişinău. Mi s-a propus să semnez nişte lucruri pe care eu nu le-am semnat, dar am spus că o să mă ţin de ceea că nu mă voi răzbuna pe nimeni.

Întreaga emisiune o puteţi urmări mai jos:

https://www.facebook.com/TVRMoldova/videos/2231705510390756/

REDACTOR: Liviu Damian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *