Par a fi rupte din filmele de groază istoriile acelor femei care au avut curajul să povesteasca prin ce umilințe au trecut în procesul naşterii în unele maternități de stat din Republica Moldova. Am născut şi eu într-o maternitate de stat, doar că în Rusia, într-un oraş din suburbia Moscovei. Am ajuns noaptea pe la 12.00 la maternitate. Venisem aşa cum ştiam că se practică în Moldova, cu lenjerie de pat, cu prosop, cu haine de schimb, ceaşcă, lingură, farfurie, etc; Toate, inclusiv hainele mele, au fost returnate soțului meu, cu excepția şlapilor şi a obiectelor de igienă personală. Mi s-a oferit din maternitate îmbrăcămintea pe care trebuia s-o port.
Până a ajunge la maternitate, sarcina mi-a fost monitorizată de un medic ginecolog – o doamna excepțională. M-a întrebat într-o zi dacă ştiu cum decurge o naştere. Am zis că nu stiu şi ea mi-a povestit în detaliu fiecare pas, fiecare mişcare, când şi cum trebuie să respir, cum au loc contracțiile şi cum trebuie eu să mă comport în travaliu şi-n timpul naşterii. Şi mi-a mai spus ceva: “Să nu dai atenție moaşelor care ar putea să te numească cu cuvinte urâte. Indiferent ce ele vor spune, tu trebuie să ştii că ele îsi vor face treaba bine, căci fiecare complet de personal medical are grijă ca la schimbul său nu se întâmple nimic rău. Tu doar urmează exact indicațiile lor. Vor spune ele să respiri, respiră, vor spune ele să te contractezi sau nu, fă exact ce vor spune ele.”
Bine instruită şi pregătită moral pentru ce urma să fie, am ajuns în acea noapte la maternitate. Cu mine în salon era o rusoaică Lena, care toată noaptea a tot chemat medicul şi asistenta medicală. Eu am avut un comportament de moldoveancă, aşa cum suntem noi învățate să fim răbdătoare şi să nu deranjăm pe nimeni… Venea asistenta din când în când şi ne vizita. Eu o tot întrebam cât era ora (timpul curgea atât de lent, mi s-a părut acea noapte lungă cât o veşnicie). Asistenta m-a întrebat pe un ton ironico-sarcastic dacă mă grăbesc cumva la serviciu, după care n-am mai întrebat-o nimic.
Am născut cu rusoaica în acelaşi timp pe mese alăturate. Atitudinea medicilor şi a moaşelor a fost diferită față de noi două. Eu, cu instrucțiunea în minte, urmam fiecare indicație a lor, pe când Lena facea totul pe dos şi…desigur a “beneficiat” de toată retorica de care am fost preîntâmpinată de catre doamna doctor ginecolog. În toată durerea pe care o aveam, mă simteam oarecum priveligiată că moaşele mă dădeau exemplu celeilalte zicând: “Priveşte, ea vrea să fie mamă şi ea îsi ajută copilul să se nască, iar tu, idioato, proasto, nenormalo…vaco… , vei omorî copilul!”
Este, totuşi, aceasta o practică care vine din mentalitatea sovietică, să agresezi verbal o femeie tocmai atunci când ea este cea mai vulnerabilă, când ea, în dureri teribile, nu are nici un control asupra propriului corp şi nu poate să dea nicio replică. Dar îi înțelegeam şi pe medici, se crea o situație de risc de traumă a copilului, fapt ce nici mama şi nici medicii nu şi-ar fi dorit să se întâmple. Oricum, nu agreez un asemenea comportament al personalului medical față de femeia care naşte, chiar dacă ar părea, la prima vedere, că este justificat.
În opinia mea, problema a constat în gradul nostru diferit de instruire şi cunoaştere a procesului naşterii. Cred eu că rusoaica Lena n-a avut norocul meu să aibă un doctor ginecolog, care să-i fi explicat aşa, cum mi-a fost explicat mie.
Nu pot să zic că personalul medical a fost foarte amabil sau că am beneficiat de o atenție deosebită, dar din punct de vedere profesional a fost corect, atât în procesul naşterii, cât şi în zilele de până la externare.
Serviciile medicale au fost absolut gratuite, iar halatele medicilor erau fără buzunare, adică, n-am “mulțumit” pe nimeni cu nicio rublă pentru naştere. Soțul meu le-a daruit medicului şi moaşei câte un buchet de flori şi câte o cutie de bomboane. Am mulțumit verbal şi am plecat fericiți cu copilul acasă.
PS: concluziile, comparațiile, calificările le las pe seama voastră.
AUTOR: Ecaterina Meaun