La vârsta mea, care nu e nici prea mare, nici prea mică, am reușit să întâlnesc diverși oameni în diferite situații, pe parcursul anumitor perioade și la anumite intervale de timp, astfel încât să pot observa schimbarea acestora, atât în sens pozitiv, cât și în sens negativ, în funcție de schimbarea circumstanțelor.
Deseori ne întrebăm, poate omul să se schimbe sau nu ? Unii zic că da, alții zic – nu. În opinia mea, omul se schimbă, se adaptează, se ajustează noilor condiții, noilor împrejurări, noutăților tehnologice, noilor necesități; omul poate să conștientizeze niște lucruri pe măsură ce se maturizează (a propos, maturitatea și vârsta nu merg în același pas), ceea ce poate să atragă după sine schimbări de atitudine și toate acestea mi se par a fi niște procese firești.
Îmi amintesc de un film în care într-un incediu a ars toată vița de vie de pe o moșie. Era un soi unic de viță de vie, acea podgorie fiind un brand de familie, transmis din câteva generații, iar pierderea acesteia însemna mult mai mult decât doar pierderile economice pentru acea familie. Fiind răpuși de acea tragedie, căci pentru ei era o tragedie, iată că cineva găsise un cotor de viță de vie, în care mai exista viață. Aceasta le-a fost salvarea! Din acel cotor urmau să reabiliteze podgoria, chiar dacă nu imediat și chiar dacă nu ușor.
De ce mi-a venit această asociere ?! Așa e și la oameni, multe se pot întâmpla, multe împrejurări se pot schimba, multe provocări pot să le apară-n cale, dar dacă există acel “cotor”, omul are șanse să rămână OM, indiferent de orice împrejurare și indiferent de orice provocare.
Nimeni nu este perfect și bănuiesc că orice om, măcar o dată-n viață, s-a lăsat sedus de anumite provocări, inclusiv subsemnata. Uneori provocările sunt atât de tentante, încât nu poți să reziști; cum se zice “tot ce e bun în viață e imoral, ilegal sau îngrașă”. Nu voi aduce o noutate spunând că cele mai tentante provocări sunt banii și puterea, iar ele, de obicei, vin mână-n mână. Aici procesul de metamorfoză al oamenilor este incredibil. Am fost frapată să-i văd pe unii oameni cum se transformau chiar sub ochii mei, devenind alții, reci, pragmatici, duri chiar, fiind gata să trădeze și să vândă pe oricine doar pentru a prinde fărâmitura de pâine de pe pantoful lustruit al cuiva…(de fapt, pantoful nici măcar lustruit nu era).
Ai zice, la prima vedere, că e din cauza sărăciei, dar sunt o mulțime de cazuri care au demonstrat că nu doar sărăcia e de vină. Acesta este TESTUL de care omul sau trece, sau nu. La început oamenii sunt timizi, chiar cu o oarecare dorință de a aduce un beneficiu la locul său de muncă, dar în scurt timp le apar frământările cum s-ar putea de făcut bani la funcția pe care o dețin. Unii o iau cu pași mai lenți, alții prind viteză din prima. Banul, ce să-i faci dacă el este atât de tentant! Omul accelerează, prinde gustul banului și al puterii, cresc poftele, se înmulțesc dorințele, atingând chiar o stare de euforie diabolică, metamorfozându-se, astfel încât după o perioadă de 2-3 ani este de nerecunoscut. Omul nu mai face diferența între relațiile de prietenie și chiar de familie, totul raportându-se doar la ”relațiile economice”, vanitatea definindu-i esența. Omul se desprinde de realitate, trăind într-o lume paralelă, ne-conștientizând că doar el se crede a trăi într-o lume “specială”, trăind de fapt într-o lume reală, printre oameni reali, care totul văd, inclusiv metamorfoza prin care el trece…
Dacă această metamorfoză i-ar aduce măcar lui un beneficiu, dar nu prea cred. El poate să-și permită financiar orice, dar fără a se putea bucura de nimic, fiind nevoit să țină totul în mare secret, să se ferească de ochii lumii, să privească mereu prin părți, să tresară la orice bătaie la ușa casei sale.
Fiecare face propria alegere, doar că atunci când se ajunge la o anumită etapă, alegere nu prea este.
AUTOR: Ecaterina Meaun