Alături de alte consecințe nocive asupra sănătății, fumatul cauzează modificări chimice, stres oxidativ și inflamație în creier. Consumul excesiv de alcool poate avea efecte similare. În mod surprinzător, totuși, foarte puține studii au examinat impactul combinat al fumatului și alcoolului asupra creierului.

De data aceasta, o echipă de cercetători, care a publicat o lucrare în jurnalul ACS Chemical Neuroscience, a arătat că la șoareci, consumul simultan de tutun și alcool ar putea crește daunele neuronale în anumite regiuni ale creierului.
Conform Institutului Național pentru Abuzul de Alcool și Alcoolism, mulți oameni care fumează tutun consumă excesiv alcool și viceversa. Prin urmare, studierea efectelor combinate ale celor două vicii asupra sistemului nervos central ar putea aduce perspective valoroase.

Dar cele mai multe studii anterioare au examinat consecințele unuia sau a celuilalt, luate separat. De aceea, Alana Hansen și colegii săi au vrut să afle cum consumul de alcool și fumatul afectează împreună regiuni ale creierului (de șoareci) implicate în dependența de substanțe.

Combinația, mult mai periculoasă

Cercetătorii au tratat șoarecii cu alcool, fum de tutun sau ambele, de două ori pe zi, timp de 28 de zile și apoi au comparat creierul lor cu cel al animalelor din grupul de control, care nu au primit nicio substanță. Ei au descoperit că alcoolul și fumatul, combinate, au crescut nivelul speciilor reactive de oxigen în hipocampus comparativ cu animalele de control sau șoarecii cărora li s-a administrat doar fum de tutun.

REDACTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *