Şcoala Gimnazială ”Grigore Moisil” din Ploiești, România este una dintre școlile cu proiecte ambițioase, în care elevii și profesorii și-au propus ca lucrurile să fie ”altfel”. Ore în afara sălilor de clasă, timp petrecut în natură, spații mai vesele și prietenoase. În aceste proiecte sunt implicați atât elevii din ciclul primar, cât și colegii lor mai mari, de la gimnaziu, scrie portalul sparknews.ro.
Cei mici au grijă de o seră, au creat, împreună cu profesorii și cu ajutorul părinților, o grădină de legume și așteaptă cu nerăbdare finalizarea clasei în aer liber, care este în curs de amenajare. Elevii de la gimnaziu au pornit schimbarea spațiilor din școală. Deja au pictat un perete exterior în această vară, iar planul cel mai îndrăzneț este realizarea unei scene în formă de pian.
În toate aceste activități, elevii școlii din Ploiești au demonstrat un adevărat spirit antreprenorial. Copiii din clasele primare au vândut plante și au folosit banii pentru dotarea claselor, în timp ce elevii de gimnaziu au organizat evenimente de fundraising pentru a-și pune în aplicare proiectul de înfrumusețare a școlii.
Subiectul integral îl puteţi citi pe sparknews.ro.
REDACTOR: Diana Botnaru