Voluntariatul, așa cum spune și definiția, este o acțiune benevola, fără a avea o răsplată materială, dar cu toate acestea voluntariatul are o răsplată, o răsplată sufletească, o satisfacție.
Prin voluntariat reușești să contribui la o societate mai bună, reușești să contribui la “construcția” unei lumi mai bune, tu fiind un mădular lucrător, un factor ce influențezi în mod direct “construcția “acestei lumi. Cred că voluntariatul se desăvârșește atunci când este făcut în folosul copiilor și a bătrânilor, astfel veghezi si contribui la viitorul societății, dar îți arăți și recunoștința față de trecut societății, prin îngrijirea bătrânilor!
Voluntariatul este și o formă de manifestare a faptului că suntem creștini, veghezi și contribui la binele aproapelui fără a aștepta o răsplată materială, făcând ceea ce faci din suflet și din dragoste față de cel aflat în nevoie, dar cu toate acestea ai parte de o răsplată, de o răsplată în Împărăția lui Dumnezeu. Iar pentru un creștin, modelul suprem de voluntariat este de făcut însuși de Mântuitorul Iisus Hristos.
El vine benevol, fără să fie răsplătit pentru a ne rascumpăra din robia păcatului. Prin voluntariat într-un ONG sau într-o fundație, reușești să vezi lumea diferit, începi sa te raportezi diferit la nevoile oamenilor. Sunt voluntar din anul 2014, iar în această perioadă nu am regretat nici un moment alegerea făcută, și nu consider acest timp ca fiind pierdut, ci câștigat!
De ziua internațională a voluntariatului, urez tuturor voluntarilor mulți și frumoși ani, iar celor ce nu fac încă voluntariat, le sugerez din toată inima sa facă voluntariat, să nu ezite, să meargă la prima fundație sau asociație dedicata copiilor sau bătrânilor și astfel, împreună o sa realizam o lume mai bună!
AUTOR: Vlăduț Cobzaru, teolog